Lectură de 11 minute

14 Jul 2021 - Interviuri și Analize

Cupcake Philosophy, brandul fondat de Ioana Romanescu în țară după galantarul unei cofetării din Canada

Roxana Vasile

Abonează-te pe  

Cupcake Philosophy este un brand românesc prezent pe piață de peste 7 ani, fondat de Ioana Romanescu. Antreprenoarea, cake-designer cu peste 18 ani de experiență în corporații în România și Canada, a povestit într-un interviu pentru Retail.ro despre începuturile brandului și pasiunea pentru gătit pe care a dezvoltat-o încă din copilărie.

Ioana Romanescu a condus echipe globale cu peste 200 de oameni de pe mai multe continente în zona de management financiar și operațional și este, în prezent, antreprenoare, fondatoare a brandului Cupcake Philosophy, consultant și trainer care predă cursuri despre arta deserturilor studenților români și străini, dar și cursuri de calificare în industria HoReCa.

Pasiunea i-a fost insuflată încă din copilărie de mama ei, care era de profesie bucătar. Însă, Ioana nu a putut urma cursuri în acest domeniu, părinții îndrumând-o să aplice la Academia de Poliție. În cele din urmă a ajuns să se înscrie la Academia de Studii Economice din București. Ulterior, ea a ajuns să lucreze 18 ani în zona de corporate, atât în România, cât și în Canada, acesta fiind și locul în care a descoperit această pasiune.

După experiența din străinătate, Ioana Romanescu și-a schimbat percepția despre acest concept și a ales să își deschidă propria afacere cu brioșe în București.

Deserturile și ideea de frumos au revenit în viața mea în perioada când am locuit în Canada. Foarte aproape de locuința noastră era un magazin care vindea cupcakes. Eram fascinată de modul în care aceste prăjituri erau decorate și simțeam de fiecare dată bucuria oamenilor care le cumpărau, precum și a celor care le pregăteau.

Îmi aduc aminte și acum că stăteam minute în șir în fața magazinului, admirând vitrina lor, cupcake-urile și mă încărcam cu o stare de bine. Într-un fel, acele prăjituri spuneau ceva, transmiteau un mesaj. Mi-am readus aminte de copilărie și mi-am spus că mi-ar plăcea să pot aduce și eu bucurie în viața oamenilor, mi-ar plăcea ca oamenii să primească ceva ce este creat de mine, pentru că se spune că atunci când mănânci o mâncare sau un desert pregătit de cineva, guști, de fapt, din sufletul persoanei care l-a pregătit’’, își amintește Ioana Romanescu despre perioada în care a descoperit ideea Cupcake Philosophy.

Citeste si:
Schwarz Group, proprietarul Lidl și Kaufland, investește 200 de milioane de euro în extinderea online a celor două lanțuri de magazine
Schwarz Group, proprietarul Lidl și Kaufland, investește 200 de milioane de euro în extinderea online a celor două lanțuri de magazine

Fondatoarea brandului a continuat să investească în dezvoltarea profesională, absolvind Le Cordon Bleu - Paris, aceasta fiind considerată astăzi cea mai mare rețea de școli culinare și de ospitalitate din lume, cu mai mult de 35 de institute în 20 de țări.

„Sunt norocoasă pentru că am avut oportunitatea de a lucra îndeaproape cu chefi recunoscuți la nivel internațional, iar creațiile mele sunt rezultatul studiilor de cake design pe care le-am urmat alături de specialiști din Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă, Franța și Statele Unite’’, mai spune Ioana.

Modelul de business al Cupcake Philosophy

Fondatoarea brandului precizează că toți clienții apreciază și recomandă produsele mai departe, în timp ce 70% dintre clienți aleg să revină și să recumpere produsele.

Modelul de business a fost gândit în 3 etape: (1) ne-am dorit să fim „top of mind” în mintea consumatorului în ceea ce privește produsul cupcake (o etapă riscantă pentru că produsul-vedetă, cupcake, exista de ceva vreme în lume, însă prin adaptarea acestuia la piața din România am reușit să avem succes), (2) să extindem gama de produse pentru a deservi evenimente, astfel că astăzi avem un portofoliu larg de peste 200 de deserturi și (3) partea educațională, proiect la care lucrăm în prezent’’, explică Ioana Romanescu.

Fondatoarea menționează că, în momentul în care a fost dezvoltată afacerea, existau puțini cofetari în România care erau instruiți în tehnicile moderne, lucru care a presupus o investiție suplimentară, astfel încât cofetarii să se dezvolte într-o direcție diferită și să deprindă abilități pentru a încerca ingrediente și gusturi noi.

„Într-adevăr, în urmă cu 7 ani, la momentul fondării Cupcake Philosophy, piața deserturilor era în plină dezvoltare, iar tranziția de la deserturile tradiționale la cele moderne se făcea destul de ușor. În tot acest proces era foarte vizibilă influența deserturilor din Europa, însă în același timp partea de originalitate și de creativitate era mai puțin prezentă. Se pune un accent tot mai mare pe calitatea ingredientelor folosite, pe design-ul produselor, pe deserturi artizanale’’, mai spune Ioana Romanescu.

Cupcake Philosophy, investiție inițială de 60.000 de euro

Ioana Romanescu a investit aproximativ 40.000 de euro din surse proprii pentru dezvoltarea Cupcake Philosophy și încă 20.000 de euro pentru deschiderea primului magazin. Investițiile au avut ca scop principal dezvoltarea unui laborator HACCP (sistem de management al siguranței produselor alimentare) și a echipei (cursuri de dezvoltare și perfecționare).

Continuăm să investim în mod constant în echipamente și tehnologie, astfel încât să eficientizăm procesul de producție. De asemenea, pentru a fi la curent cu noile direcții din această industrie, precum și cu tendințele de consum, continuăm să investim în dezvoltarea echipei prin formare profesională, estimând un buget de până la 20.000 euro pentru anul 2021’’, mai explică Ioana Romanescu.

Acum, brandul românesc are în cei peste șapte ani de activitate o cifră de afaceri cumulată de un milion de euro. Brandul a avut o creștere organică încă din primii ani de existență, între 150% și 300%, continuând cu creșteri de aproximativ 50-60% în următorii ani.

În 2020, Cupcake Philosophy a avut o cifră de afaceri de 190.000 de euro, cifră care s-a situat la aproximativ 70% din vânzările anului 2019.

Anul acesta ne așteptăm să avem o cifră de afaceri cel puțin egală cu cea din 2020, poate ușor mai mare datorită deciziilor recente legate de ridicarea anumitor restricții, ceea ce implică posibilitatea organizării de evenimente private și nu numai’’, spune Romanescu.

Ioana Romanescu spune că meseria de cofetar/bucătar/patiser este mult mai apreciată și recunoscută la nivel înalt în străinătate, comparativ cu România, unde, cei mai mulți dintre aceștia nu ajung să profeseze așa cum își doresc pentru că cei din grupul lor fie nu cred în această meserie, fie sunt descurajați în acest sens.

În funcție de sezon, dimensiunea echipei Cupcake Philosophy variază între 12-15 oameni.

Cupcake Philosophy, creștere a vânzărilor către persoane fizice

Până în 2020, Cupcake Philosophy furniza anual deserturi pentru peste 600 de evenimente, dar pandemia a schimbat ideea business-ului, concentrarea fiind făcută pe livrările la domiciliu.

Romanescu spune că pandemia a fost o perioadă provocatoare pentru business, fiind nevoie de noi concepte și de păstrarea comunicării cu partenerii și clienții. The Cupcake Philosophy a lansat și noi colecții de produse și a făcut livrări la domiciliu în doar câteva ore.

Pe parcursul pandemiei, am trecut de la o abordare holistică pe termen mediu - lung la o abordare pe termen scurt și foarte scurt, din cauza contextului lipsit de predictibilitate. În acest context, am generat mai multe scenarii de business, mergând pe principiul „what if” și ne-am ghidat după acestea.

Ne-a fost de mare ajutor și faptul că ne-am adaptat din scurt în funcție de schimbările din jur, iar faptul că ne-am concentrat pe cash flow și mai puțin pe profitabilitate ne-a ajutat să traversăm cu bine perioada pandemiei. În 2020 nu am majorat prețurile produselor noastre, deși costurile materiei prime au crescut; am preferat să renunțăm la profit pentru a menține același nivel al prețurilor’’, menționează antreprenoarea.

Mai mult, Cupcake Philosophy a înregistrat o creștere de 10% în ceea ce privește vânzările către persoane fizice, ajungând la o pondere de 60% din totalul tranzacțiilor, comparativ cu anul 2019.

În 2020, Cupcake Philosophy a avut o creștere de 50% în ceea ce privește numărul total al tranzacțiilor, iar schimbarea dinamicii pieței și a comportamentului de consum s-a reflectat în rezultate neașteptate obținute după un an cu multe încercări: am vândut cu 80% mai multe torturi față de anul precedent, iar în lunile de la finalul lui 2020, vânzările au crescut cu peste 19% în raport cu aceeași perioadă a anului 2019’’, detaliază Romanescu pentru Retail.ro.

Cupcake Philosophy, experiența „cozonac și pasca reinventate”

Brandul furniza deserturi pentru peste 600 de evenimente anual, iar dispariția acestora a determinat concentrarea eforturilor către intensificarea livrărilor la domiciliu și comenzi livrate în doar câteva ore. Mai mult, Cupcake Philosophy a avut ca obiectiv și protejarea angajaților prin asigurarea în continuare a locurilor de muncă.

Cofetăria a introdus în timpul pandemiei și produse tradiționale reinventate, cozonacul și pasca, care nu făceau parte din portofoliu până la acel moment, dar care au fost bine primite de clienți.

Îmi aduc aminte și astăzi de luna martie 2020, ceea ce am simțit atunci când a venit vestea lockdown-ului complet și când telefonul suna încontinuu pentru anularea comenzilor și a evenimentelor programate. A fost un moment greu, în primul rând la nivel emoțional, pentru că am simțit că acel castel de nisip pe care îl construisem cu atâta trudă stătea să cadă, iar toate planurile de creștere și dezvoltare care erau previzionate, precum și proiectele la care lucram nu mai aveau să se întâmple’’, își amintește cake-designerul.

Astfel, Ioana a început să restudieze notițele de la școală, au urmat câteva zile de analize, strategii și de împărtășire de opinii cu alte persoane din industria HoReCa. Fondatoarea spune că pandemia a reprezentat un moment de criză, care a scos-o din zona de confort și i-a trezit creativitatea.

„Ce a urmat după? Zile și nopți în care am re-studiat notițele de la școală, am testat și adaptat rețetele, iar după ce am copt sute de produse, am ajuns la forma finală a acestora, atât pentru cozonac, cât și pentru pască. Pot spune că ambele produse s-au bucurat de un succes enorm, iar cel mai bun indicator al acestui succes este faptul că au existat foarte mulți clienți care au revenit la noi pentru a comanda cozonaci pentru Crăciun și, de asemenea, primesc frecvent mesaje de la clienți care mă întreabă când mai fac pască pentru ca ei o adoră și vor să o comande chiar și în afara sărbătorilor pascale’’, povestește fondatoarea Cupcake Philosophy.

Ioana Romanescu vrea să pregătească noi cofetari

Fondatoarea brandului românesc vrea să pregătească noi persoane pasionate de domeniu și ia în considerare posibilitatea dezvoltării unui business în afara țării.

„Îmi doresc să dau curaj oamenilor ca mine, atât la nivel național, cât și international și iau în considerare posibilitatea de a-mi deschide un business în afara țării, însă deocamdată, din cauza incertitudinii și lipsei de predictibilitate generate de pandemie, ne vedem nevoiți să gândim pe termen scurt-mediu, iar tot ceea ce putem face este să gândim în orizonturi globale, largi și să luăm acțiuni care să ne ducă pe acel drum în viitor. Mă voi implica în proiecte care adresează arta desertului dintr-o perspectivă sănătoasă, creionând produse fără zahăr, cu un conținut scăzut de grăsimi, dar și în proiecte de sustenabilitate’’, explică Ioana Romanescu.

Retail.ro /  Retail.ro /  Interviuri și Analize /  Cupcake Philosophy, brandul fondat de Ioana Romanescu în țară după galantarul unei cofetării din Canada