Lectură de 2 minute

07 Sep 2021 - Video

Tazz by eMAG și Untold lansează un burger special și puncte de livrare în cadrul festivalului

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

Tazz by eMAG lansează, în premieră împreună cu Untold, Untold Magic Burger by tazz, dedicat ediției din acest an a festivalului. Noul burger va fi livrat în interiorul festivalului sau va putea fi ridicat de la foodtruck.

Rețeta noului burger aparține chefilor de la restaurantul Linea din București, selectați în ghidul internațional Gault&Millau, și înglobează combinații de gusturi, prin sosurile folosite: sos tartar, maio verde cu trufe, dulceață de ceapă cu mere coapte, roșii coapte pe plită.

„Untold Magic Burger este un preparat prin care ne dorim să oferim o experiență inedită a gustului participanților la festival, atât iubitorilor de carne, cât și vegetarienilor, fiind disponibil în două variante. Cu siguranță, acest burger va rămâne în istoria gastronomică mulți ani de acum înainte, iar metoda inovativă de livrare pe care am pregătit-o va face ca momentul degustării să devină memorabil”, a spus Razvan Acsente, Growth & Strategy Director la tazz by eMAG.

„În fiecare an ne propunem să oferim festivalierilor experiențe unice. Cea culinară va fi și în acest an una specială. Este prima dată când Untold are un preparat culinar care îi poartă numele, Untold Magic Burger. Acesta se va regăsi și după festival în meniurile restaurantelor partenere tazz. Toată lumea trebuie să respecte cu strictețe rețeta și asta pentru că ne dorim ca cei care gustă din Untold Magic Burger să simtă cu adevărat savoarea festivalului”, Bogdan Gheorghiu, Food & Beverage manager la Untold.

tazz by eMAG va livra la Untold

tazz by eMAG va livra în interiorul festivalului, adresa de livrare fiind în premieră pentru România: “Untold”. Astfel, Magic Burger va putea fi comandat prin aplicația Tazz by eMAG la un preț preferențial de -20%, cu livrare în cele trei puncte ce vor fi lansate în cadrul festivalului sau prin opțiunea de pick-up de la foodtruck-ul dedicat.

Pe lângă burgerul magic, festivalierii pot comanda preparate din ofertele pregătite pentru Untold în parteneriat cu peste o serie de foodtrucks care vor oferi un discount de 10% pentru utilizatorii Tazz. Astfel, folosind aplicația Tazz by eMAG, se poate comanda de oriunde din festival, la un preț preferențial, iar comanda va fi ridicată de către curieri cu prioritate.

tazz by eMAG este rezultatul parteneriatului încheiat în toamna lui 2019 cu eMAG, care a intrat în acționariatul companiei EuCeMananc. Serviciile oferite de tazz by eMAG sunt disponibile atât prin aplicațiile Android și iOS, cât și online pe www.tazz.ro.

Citeste si:
Ahold Delhaize, proprietarul lanțului de magazine Mega Image, lansează o aplicație unificată pentru toate magazinele europene
Ahold Delhaize, proprietarul lanțului de magazine Mega Image, lansează o aplicație unificată pentru toate magazinele europene
Retail.ro /  Retail.ro /  Video /  Tazz by eMAG și Untold lansează un burger special și puncte de livrare în cadrul festivalului