Lectură de 4 minute

27 Mar 2020 - Video

retailDetail: Sustenabilitate in retail - Programe de CSR

Andra Imbrea

Abonează-te pe  

În ultimii ani tot mai mulți retaileri au devenit interesați de sustenabilitate și este o mișcare firească, dacă ne uităm puțîn in jurul nostru. O parte din deșeurile care poluează mediul înconjurător provine și din industria de retail și din cea a bunurilor de folosință îndelungată, pe lângă alte mari industrii care afectează planetă.

Interesul retailerilor pentru sustenabilitate s-a intensificat în ultimii ani în România. Tot mai multe lanțuri de retail au început să desfășoare diverse acțiuni și au luat măsuri pentru a avea un model de business cât mai sustenabil. Vorbim astfel despre introducerea produselor sustenabile în oferta, colectarea deșeurilor sau înlocuirea ambalajelor și a pungilor cu materiale biodegradabile. Iată câteva exemple concrete ale retailerilor din România:

Carrefour a introdus încă din 2018 pungile biodegradabile de cumpărături, făcute din resurse regenerabile și în întregime compostabile, adică se convertesc în material organic de către microorganisme apărute natural.

Cora a anunțat anul trecut, în august, că elimina din toate supermarketurile sale pungile din plastic foarte subțiri, fără mâner. Acestea erau înlocuite cu ambalaje biodegradabile certificate la nivelul Uniunii Europene. Cora a eliminat astfel din circuit peste 6 tone de plastic în fiecare luna și peste 30 de milioane de pungi de plastic anual.

Și Kaufland a introdus în octombrie la raioanele de legume, fructe, pâine și produse vrac din hypermarkturile sale pungi biodegradabile contra sumei de 10 bani. Pe lângă pungi, retailerul a introdus și săculeți reutilizabili pentru cântărirea legumelor și a fructelor, parte dintr-un demers prin care Kaufland vrea să contribuie la reducerea poluării. Kaufland estima că prin introducerea acestor măsuri în magazine, cantitatea de plastic de unică folosință, nereciclabil, era redusă cu 40 de tone de ambalaje/luna.

Introducerea pungilor biodegradabile a fost impulsionată de hotărârea guvernului de a majoră ecotaxa pentru pungile din plastic anul trecut, de la 10 bani la 15 bani bucată. Retailerii au început astfel să mizeze pe politici sustenabile pentru a diminua cantitatea de plastic ce ajungea în natură și pentru a promova o economie circulară.

Alte acțiuni în direcția introducerii plasticului într-un traseu circular au venit din partea Carrefour care a pornit în 2019 un program de plata cu PET-ul. Prin programul “Punem preț pe plastic”, clienții puteau duce la magazin o sticlă PET primind în schimb legume sau fructe de la fermieri români. Pentru că rezultatele acestei campanii au fost peste așteptările retailerului, programul s-a extins în alte cinci orașe din România: Timișoara, Cluj-Napoca, Buzău, Constanța și București.

Și Kaufland colectează trei tipuri de ambalaje: PET-uri, sticlă și doze de aluminiu. Retailerul își răsplătește clienții care reciclează prin cupoane de reducere ce pot fi folosite în hypermarkturile sale.

Citeste si:
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft înainte de Paște
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft înainte de Paște

Tot la capitolul colectare și reciclare, Cora demarează încă din 2013 coraVerde, un program unde clienții pot duce aparatură electrică și electronică, PET-uri și doze din aluminiu.

Retailerii au devenit conștienți de puterea exemplului și de faptul că generațiile tinere de consumatori sunt tot mai atente la astfel de practici și țîn cont atunci când aleg un brand. Poate dacă la început aceste practici erau percepute că strategii de marketing, investițiile tot mai mari din ultimii ani arată că jucătorii își iau tot mai în serios angajamentul în direcția sustenabilității, care devine o parte integrantă din modelul de business.

Tot în ceea ce privește colectarea deșeurilor, retailerii au înțeles necesitatea de a recicla uleiul alimentar uzat. Auchan a introdus în toate hypermarketurile din țară puncte de colectare a uleiului alimentar uzat de la clienți pentru a fi reciclat și folosit în producția de biocombustibil.

De asemenea, la fiecare 3 litri de ulei folosit colectat de la clienți, Carrefour a anunțat că oferă la schimb 1 litru de ulei proaspăt, marca proprie, iar la 5 litri de ulei folosit, 2 litri de ulei proaspăt. Inițiativa a fost lansată în octombrie în cadrul Carrefour Băneasa și s-a extins în toate hypermarketurile retailerului până la finalul anului.

Acestea sunt doar câteva exemple de proiecte de responsabilitate socială din piață românească. Pe lângă retaileri, și producătorii mizează pe produse sustenabile, pe politici de achiziție sustenabile, pe transparență, exclud sau diminuează produsele provenind din surse necunoscute sau ilegale sau cele modificate genetic.

Retail.ro /  Retail.ro /  Video /  retailDetail: Sustenabilitate in retail - Programe de CSR