Lectură de 2 minute

20 Nov 2020 - Știri și Noutăți

Vivre, vânzări de peste 10 milioane de euro de Black Friday 2020

Andra Imbrea

Abonează-te pe  

Vivre, retailer online de mobilier și decorațiuni din România și Europa de Est, a înregistrat la finalul campaniei de Black Friday vânzări de peste 10,5 milioane de euro și aproximativ 300.000 de produse comandate de clienți din nouă țări.

În cadrul primului eveniment de Black Friday, peste 35.000 de covoare și 30.107 de piese de mobilier au ajuns în casele clienților Vivre. Totodată, Vivre a vândut 58.400 de obiecte de decor și aproximativ 50.000 de ustensile de bucătărie și dining. Restul produselor vândute au fost înregistrate pe categorii precum fashion, gadgeturi și altele.

Ca urmare a interesului ridicat din partea clienților, compania organizează un Black Friday Extra, începând de joi seara, 19 noiembrie.

Mai mult de jumătate dintre comenzile plasate pe platformele Vivre au fost achitate cu cardul sau prin transfer bancar, cu o evoluție de 70% față de campania din 2019. Plățile cu cardul au provenit preponderent din mediul urban. Pe primul loc este București, cu cea mai mare rată a plății electronice, urmat de Cluj, Timișoara, Iași, Brașov și Constanța. La nivelul țărilor în care Vivre a derulat campania de Black Friday, cele mai multe comenzi achitate cu cardul sau prin transfer bancar au fost înregistrate în Croația, în procent de peste 43%. A urmat România, unde peste 42% din totalul de comenzi au fost achitate cu astfel. Cea mai scăzută rată a plăților cu cardul se înregistrează în Polonia, unde procentul este puțin peste 20%.

Vivre este principalul e-commerce din industria home & deco din CEE, fondat în 2012 de antreprenori români, cu vânzări în 9 țări din centrul și estul Europei: România, Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Cehia, Croația, Polonia și Grecia. Pe site-urile și aplicațiile mobile Vivre sunt disponibile peste 350.000 de piese de mobilier, decorațiuni, textile și accesorii, colectate de la furnizori din întreaga lume. Vivre oferă zilnic mii de produse noi pentru cei care vor să devină proprii designeri. Promisiunea pe care compania o respectă încă de la lansare este aceea de a pune la dispoziția clienților o destinație online unde pot găsi mobilă și accesorii potrivite personalității lor.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Vivre, vânzări de peste 10 milioane de euro de Black Friday 2020