Foliile stretch Opal sunt folii de plastic folosite în special pentru ambalarea industriala, individuală sau grupată a produselor, fiind destinată uzului manual și automat.
Jumătate din foliile stretch Opal vin din străinătate
Fabrica Opal adresează o piață de aproximativ 30.000 de tone anual, estimată la o valoare de 34 de milioane de euro. În prezent, importurile acoperă 51% din această cerere, echivalentul a 14.000 de tone sau 17,3 milioane de euro. Cu o capacitate de producție de peste 14.000 de tone anual, fabrica Opal are potențialul de a înlocui integral aceste importuri cu produse de înaltă calitate, fabricate local cu echipamente de ultimă generație.
Promovăm, prin puterea exemplului, o mentalitate de creștere și investim în producția românească, ducând produse românești pe piețele externe și sprijinind afacerile autohtone. Credem că este și responsabilitatea mediului de afaceri privat să creeze condiții pentru ca tinerii să rămână în România și chiar să atragem tineri din străinătate, să vină să studieze și să trăiască aici. Ne aducem contribuția la economia României nu doar prin taxe și impozite, ci și prin locuri de muncă și dezvoltarea de lideri de piață.
Dorel Goia, Președintele Consiliului de Administrație TeraPlast
Noi locuri de muncă în Bistrița
Proiectul creează în total 39 de locuri de muncă, dintre care aproape 30 au fost deja ocupate până la jumătatea acestui an. În primele nouă luni din 2024, fabrica de folii stretch Opal a produs și livrat 8.600 de tone de folie stretch, substituind astfel importuri mai costisitoare cu produse de calitate comparabilă, fabricate în România.
În plus, Opal și-a extins baza de clienți și portofoliul de produse, acesta ajungând să includă aproape 300 de repere. Printre acestea se numără produse care integrează până la 30% material reciclat, sprijinind astfel obiectivul Grupului TeraPlast de a contribui la tranziția către o economie circulară. În vederea facilitării accesului clienților la produsele sale, Opal a lansat recent și un magazin online, care oferă o interacțiune mai rapidă și mai comodă cu portofoliul de folii stretch.
Primark pune la bătaie 130 de locuri de muncă clujenilor. VIVO! găzduiește cel de-al patrulea magazin din România