Lectură de 4 minute

31 Jul 2020 - Interviuri și Analize

Studiu: Românii se apucă de fumat pentru a se simți „cineva”

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

 Atunci când se apucă de fumat, românii o fac pentru a se simți „cineva”, pentru că în acest fel simt că își pot exprima mai bine identitatea și pentru că îi ajută să se simtă mai împliniți, potrivit unui studiu realizat de Reveal Marketing Research.

Una dintre cele mai importante descoperiri ale studiului este faptul că diferențele de atitudine față de fumat duc la conflicte între fumători și nefumători. Fumătorii tind să accepte criticile, și le însușesc, dar acest lucru pare că le afectează imaginea de sine. Unul dintre motivele de conflict identificate în studiu este mirosul neplăcut al țigărilor. 43% dintre românii nefumători au încercat să îi convingă pe cei dragi să renunțe la acest obicei, iar 15% au ajuns chiar la conflicte provocate de acest subiect.

Un alt detaliu care creează tensiuni interpersonale este acela că, în relațiile de cuplu sau familiale, nefumătorii de multe ori percep că, deși ei le oferă toată atenția partenerilor fumători, aceștia își împart atenția între ei și țigară. Cu toate acestea, indiferent dacă fumează sau nu, toate persoanele apreciază relațiile mai mult decât fumatul.

În ceea ce privește alternativa la țigări, și implicit fumat, 23% dintre fumători consideră că sunt informați despre alte opțiuni (produsele cu tutun încălzit și țigările electronice), iar 11% dintre nefumători sunt de aceeași părere. Deși o mare parte dintre fumătorii români știu de existența altor opțiuni, doar 40% dintre cei care cunosc alte opțiuni au ales să le încerce, iar 38% au intenția de a le încerca.

Colegii nefumători simt că lucrează mai mult decât colegii lor fumători

Printre descoperirile surprinzătoare făcute de acest studiu se află și tensiunile create de fumat la locul de muncă. Pe de o parte, colegii nefumători simt că lucrează mai mult decât colegii lor fumători, care iau deseori pauze de fumat, astfel este percepută o diferență în timpul dedicat muncii. Pe de altă parte, din cauza timpului limitat și a presiunilor de a performa bine la locul de muncă, fumătorii se simt judecați când sunt nevoiți să iasă în afara clădirii ca să fumeze.

O concluzie de asemenea evidentă este că bărbații sunt mai atrași de fumat decât femeile – 57% față de 43%.

În mod surprinzător, studiul a arătat că fumătorii români sunt persoane cu o viață mai activă, preocupate de starea de sănătate, de alimentație și mai atente la propria imagine. Un motiv care să justifice aceste alegeri sănătoase ar putea deriva dintr-un sentiment de vină, ca o compensare a faptului că aceștia fumează.

Fumătorii români apreciază și aspectele emoționale pozitive ale fumatului, cum ar fi:

Citeste si:
Studiu Waterdrop: Este apa de la robinet o sursă sigură de hidratare?
Studiu Waterdrop: Este apa de la robinet o sursă sigură de hidratare?
  • eliberarea de stres,
  • socializarea – fumatul este perceput ca fiind o metodă bună de a cunoaște oameni noi în spațiile special amenajate pentru fumători.

Nefumătorii percep mai degrabă aspectele negative legate de acest obicei:

  • repulsia față de miros,
  • impactul asupra sănătății,
  • adicția pe care fumatul o creează.

„Studiul, de asemenea, ne arată că unele din miturile trecutului nu mai sunt valabile în ziua de astăzi. Doar o foarte mică parte a românilor mai consideră că fumatul este „cool” sau că fumătorii sunt persoane mai atractive sau mai de succes decât restul. Chiar dimpotrivă, percepția despre nefumători este că aceștia se bucură mai mult de viață și au mai mult timp pentru activități care le fac cu adevărat plăcere”, spune Marius Luican, CEO Reveal Marketing Research.

Reveal Marketing Research a realizat studiul reprezentativ la nivel național urban pe 1.100 de participanți peste 18 ani, pentru a descoperi care sunt atitudinile românilor față de fumat. Jumătate dintre particpanții la studiu sunt fumători, iar jumătate nefumători. Metoda de cercetare folosită este CATI, chestionar standardizat aplicat telefonic persoanelor selectate aleatoriu.

Reveal Marketing Research oferă soluții de cercetare de piață complete (tradiționale și digitale), strategie și consultanță în crearea mărcii și abordarea clienților, date rapide și de încredere în România și Europa Centrală și de Est. Reveal are 12 ani de experiență în peste 20 de industrii, în special pe piața FMCG și online.

Retail.ro /  Retail.ro /  Interviuri și Analize /  Studiu: Românii se apucă de fumat pentru a se simți „cineva”