Lectură de 2 minute

19 Feb 2021 - Știri și Noutăți

Starbucks deschide o nouă cafenea în Brașov

Andra Imbrea

Abonează-te pe  

Starbucks, cel mai mare lanț de cafenele din lume, inaugurează a treia cafenea din Brașov, la parterul centrului comercial AFI Brașov.

Noua locație se întinde pe o suprafață de 200mp și dispune de o terasă de aproape 60mp, iar designul evidențiază traseul bobului de cafea, încă din plantațiile din Africa și America de Sud.

Cafeneaua Starbucks din AFI Brașov include, pe lângă barul integrat care te lasă să iei parte la întregul ritual realizat de barista, zonele de prezentare a produselor și de interconectare, precum și spațiul destinat savurării întregii game de sortimente de cafea. Barista Starbucks sunt la dispoziția clienților cu informații și recomandări.

„Suntem bucuroși să continuăm expansiunea cu o nouă cafenea în Brașov, într-o zonă cheie. De la deschiderea primei noastre cafenele în acest oraș, s-au băut zeci de mii de latte și cappuccino. Suntem convinși că și această cafenea se va transforma într-un spațiu primitor de întâlnire și de savurare a cafelei în fiecare zi”, a declarat Cristian Turculeț, Director Regional România și Bulgaria.

Starbucks România continuă și în acest an investițiile atât în schimbarea design-ului și modernizarea locațiilor, cât și în inovație și varietate la nivel de produs. De asemenea, Starbucks continuă să acorde o mare atenție în ceea ce privește modul și locul în care sunt fabricate produsele pentru cafenelele sale și lucrează cu furnizori care se aliniază la valorile companiei de responsabilitate socială și de mediu.

Începând cu anul 1971, Starbucks Coffee Company și-a luat angajamentul de a aproviziona și a prepara cafea arabica de cea mai înaltă calitate. În prezent, cu peste 25.000 de cafenele în întreaga lume, Starbucks este principalul prăjitor și distribuitor de cafea de specialitate din lume.

AmRest Holdings SE este unul dintre cei mai importanți operatori de restaurante din Europa, listați public. Portofoliul Grupului este format din cele patru branduri în franciză (KFC, Pizza Hut, Starbucks, Burger King) și cinci branduri pe care le deține (La Tagliatella, Blue Frog, Kabb, Bacoa, Sushi Shop). În prezent AmRest operează rețeaua de peste 2100 restaurante în segmentele Restaurante cu Servire Rapidă și Restaurante Casual Dining din 26 țări: Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Serbia, Croația, Slovenia, Austria, Rusia, Spania, Portugalia, Franța, Germania, Armenia, Azerbaidjan, China, Belgia, Iran, Italia, Luxemburg, Arabia Saudită, Elveția, EAU, Marea Britanie.

Citeste si:
Retailerul român care a ajuns să deschidă 6 hypermarketuri în 6 luni. În ce orașe se află magazinele 
Retailerul român care a ajuns să deschidă 6 hypermarketuri în 6 luni. În ce orașe se află magazinele 
Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Starbucks deschide o nouă cafenea în Brașov