Lectură de 2 minute

06 Oct 2022 - Știri și Noutăți

Răzvan Idicel, afacerea de familie, care lansează o colecție de pachete pentru Crăciun realizate 100% la sat

Cristina Marin

Abonează-te pe  

Pentru al treilea an consecutiv, Răzvan Idicel lansează o colecție de pachete cadou pentru Crăciun cu produse preparate în propria fabrică de la Idicel Pădure și în colaborare cu furnizori locali din zona Transilvaniei.

Sursa foto: Răzvan Idicel

Cu o experiență de peste 5.000 de pachete livrate deja către marile companii, colecția de pachete de anul acesta este optimizată pentru a fi livrată în toată țara, la sediul companiilor sau individual, la angajați acasă. Pachetele sunt adresate companiilor care vor să ofere o experiență gastronomică tradițională angajaților și partenerilor, dar și persoanelor fizice care sunt în căutare de cadouri pentru prieteni și familie.

Fiind legați de viața la Idicel Pădure, pentru noi sărbătorile de iarnă reprezintă cea mai frumoasă și totodată agitată perioadă. Ne-am pregătit și anul acesta pentru un sezon plin și gata de a aduce bucurii celor care primesc o cutie de la Idicel.

Răzvan Rusu, fondator Răzvan Idicel

Răzvan Idicel își dorește să devină prima opțiune când vine vorba de cadourile 100% românești, gustoase, create sustenabil. Sunt disponibile 4 pachete cadou predefinite, cu prețuri pornind de la 50 lei ce conțin zacuscă la ceaun, dulceață, cremă de alune de pădure, ciocolată bean-to-bar și băuturi alese din Transilvania. Acestea se pot comanda direct de pe site-ul www.razvanidicel.ro sau contactând echipa de consultanții specializați.

Retail jobs

Cu ce produse se laudă Răzvan Idicel

Sortimentele de zacuscă și dulceață oferite în pachete se prepară manufacturat de cele opt gospodine din sat, la ceaun.

Sustenabilitatea este foarte importantă în întreg procesul - de la materia prima procurată local, la energia regenerabilă folosită în procesul de preparare, la materialele folosite la ambalare până la investiția continuă în comunitatea satului Idicel.

Companiile își doresc tot mai mult să ofere cadouri românești angajaților, pentru a susține producătorii locali și datorită lanțului de aprovizionare mai scurt. Peste 80% din companiile din portofoliul Răzvan Idicel consideră că este foarte important ca în oferta de cutii cadou oferite angajaților să se afle produse sustenabile, locale. Acestea mai consideră important să susțină o cauza de CSR. 5% din veniturile obținute din comenzile de cutii cadou Răzvan Idicel se întorc în comunitate și se donează pentru amenajarea școlii din Idicel sat.

Citeste si:
Leroy Merlin revine cu campania de vânzare sustenabilă a brazilor naturali de Crăciun. Unde putem returna bradul după sărbători și ce vouchere primim
Leroy Merlin revine cu campania de vânzare sustenabilă a brazilor naturali de Crăciun. Unde putem returna bradul după sărbători și ce vouchere primim

Planurile lui Răzvan Idicel includ o platformă de all year gifting cu scopul de loializare a angajaților și a partenerilor companiilor mari.

Cu un spațiu de producție în satul Idicel Pădure dotat cu ceaune, un atelier de manufactură de ciocolată și un depozit logistic în Reghin, Răzvan Idicel este o afacere de familie din Transilvania. Scopul lor este să creeze experiențe de gust ca odinioară și cadouri bine primite, cu impact emoțional.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Răzvan Idicel, afacerea de familie, care lansează o colecție de pachete pentru Crăciun realizate 100% la sat