Lectură de 3 minute

11 Apr 2024 - Știri și Noutăți

Rezultatele P3 în 2023, cu 20 de proiecte în construcție

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

P3 Group a înregistrat o creștere de 19% a Venitului Operațional Net, până la 423 milioane de euro (2022: 357 milioane euro), atribuită extinderii portofoliului și creșterii nivelului chiriilor. Pe o bază similară, Venitul Operațional Net a crescut cu 6%, ca urmare a indexării contractelor de închiriere și a diferențelor semnificative la reînchiriere, noile chirii efective fiind în medie cu 23% mai mari în comparație cu închirierile anterioare pe același spațiu. A fost obținută o marjă EBITDA  consolidată de 83%, ceea ce reflectă orientarea strategică a companiei către creștere, contracte eficiente de reînchiriere și eficiență operațională.

Sursa foto: P3

Portofoliul de active al P3 a crescut până la aproximativ 8,4 milioane m² de suprafață închiriabilă totală (GLA) – (2022: 7,6 milioane m² GLA), menținând în același timp o rată de ocupare ridicată de 97% (2022: 98%). În total, aprox. 950.000 m² au fost adăugați prin achiziții și dezvoltări finalizate, compensate de unele cesiuni minore.

În luna august, P3 a intrat pe piața britanică și are în prezent în administrare active ce însumează o suprafață de 160.000 m² GLA. Portofoliul companiei rămâne orientat către Europa de Vest, cu aproximativ 60% din active, iar restul de 40% în Europa Centrală și de Est.

În perioada de raportare, P3 a finalizat mai multe tranzacții cheie, inclusiv șapte achiziții cu randament în Polonia, Germania, Franța și Spania, adăugând aproximativ 700.000 m² în portofoliul său. În plus, compania a achiziționat două proiecte de dezvoltare cu finanțare anticipată în Țările de Jos, totalizând circa 90.000 m² și a finalizat 11 proiecte de dezvoltare în Europa, cu un total de aproximativ 250.000 m² GLA. P3 continuă să mențină un ritm activ în domeniul dezvoltării, cu 20 de proiecte în construcție, care sunt preînchiriate în proporție de 69%, totalizând 740.000 mii m² GLA. În plus, sunt în curs de desfășurare trei oportunități de dezvoltare cu finanțare anticipată, totalizând încă 80.000 m² GLA.

Aspecte financiare cheie în 2023

  • Piețele favorabile ale ocupanților, împreună cu o gestionare prudentă și proactivă a portofoliului, au permis grupului P3 să mențină un grad de ocupare ridicat de 97% (2022: 98%) și niveluri de închiriere în creștere, pe lângă nivelurile record de indexare, deoarece 96% dintre contractele de închiriere sunt legate de inflație.
  • Creștere cu 19% a Venitului Operațional Net, la 423 de milioane euro (2022: 357 milioane euro), determinată de o creștere puternică față de anul precedent de 6%, achiziții și dezvoltări finalizate.
  • Marja EBITDA s-a îmbunătățit până la 83% și EBITDA până la 359 de milioane de euro (2022: 81%, respectiv, 295 de milioane de euro), ca urmare a creșterii portofoliului și a orientării către procese eficiente.
  • Valoarea portofoliului a crescut la 9 miliarde de euro (2022: 8,3 miliarde de euro), datorită achizițiilor și dezvoltării care au compensat vânzările și impactul reevaluării.
  • Reevaluarea portofoliului de active în comparație cu anul precedent a înregistrat o scădere de 3,2%, prin extinderea randamentului la nivel de piață, parțial compensată de creșterea ERV cu 5,4%.
  • Continuarea ritmului de dezvoltare, cu 20 de proiecte în construcție, 69% preînchiriate, totalizând aprox. 740.000 m² GLA, și alte 530.000 m² GLA în viitor. În plus, sunt în curs de desfășurare trei oportunități de dezvoltare cu finanțare anticipată, totalizând încă 80.000 m² GLA.
  • În august, P3 a intrat pe piața britanică și are în prezent în administrare active logistice cu o suprafață de 160.000 m².
  • Lichiditate puternică, un RCF de 700 de milioane de euro disponibili.
  • Succesul emisiunii de obligațiuni verzi în valoare de 600 de milioane de euro din februarie 2024, vândute la un preț care reflectă un credit spread de 207 puncte și un cupon fix de 4,625%.

P3 este un investitor pe termen lung, manager și dezvoltator de proprietăți imobiliare logistice europene, cu peste 8,4 milioane de m² de active în administrare și o bancă de terenuri de 2 milioane de m² pentru dezvoltare ulterioară. P3 are activități comerciale în 11 țări și investește și dezvoltă în Europa de peste două decenii. Cu sediul central în Praga, P3 are peste 280 de angajați în 11 birouri din marile orașe europene, oferind servicii integrate de dezvoltare, de gestionare a activelor și a proprietăților.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Rezultatele P3 în 2023, cu 20 de proiecte în construcție