Lectură de 3 minute

17 Feb 2022 - Știri și Noutăți

Producătorul român de mobilier Nord Arin a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 7 milioane de euro în 2021. Compania angajează muncitori calificați și necalificați

Roxana Vasile

Abonează-te pe  

Producătorul de mobilier premium din lemn masiv Nord Arin, cu sediul lângă Piatra-Neamț, a încheiat 2021 cu o cifră de afaceri de 6,9 milioane de euro, înregistrând o creștere a vânzărilor de 65% față de 2020. Extinderea distribuției globale a companiei pe piețe noi și consolidarea parteneriatelor de export existente au făcut posibilă creșterea cifrei de afaceri a Nord Arin în condiții de piață imprevizibile, specifică producătorul.

Compania producătoare de mobilier premium are o capacitate medie de producție de 1.500 de piese de mobilier/ lună, iar categoria de produse cu cea mai ridicată pondere din total vânzări este reprezentată de mese, urmată de piese de mobilier destinate zonelor de living și dining (comode, vitrine, baruri etc).

Cea mai mare parte a producției ajunge în SUA și Germania, iar de anul trecut compania exportă și în Orientul Mijlociu, reluând totodată exportul pe Italia, una dintre piețele consacrate ale companiei.

”2021 a adus o creștere importantă a cifrei de afaceri Nord Arin, susținută pe de o parte de apetitul pieței occidentale pentru mobilier de design, fabricat din lemn de esență tare, și pe de altă parte, de investițiile noastre permanente în noi capacități de producție.

Anul trecut, am reinvestit o parte importantă din profit în dotarea fabricii cu echipamente și utilaje noi – aproximativ 350.000 euro, iar anul acesta continuăm cu noi investiții pentru automatizarea fluxului de producție și introducerea de inovații în mobilier, atât din surse proprii, cât și prin intermediul unor proiecte de finanțare”, a spus Viorel Crețu, CEO și fondator Nord Arin.

Fabrica Nord Arin de lângă Piatra-Neamț controlează toate etapele de producție, de la design, proiectare și uscarea cherestelei în uscătoarele proprii, până la etapele finale de finisaj și controlul calității.

Nord Arin face angajări

În 2021, grupul de firme din Neamț a depășit 200 de angajați și recrutează în continuare atât ingineri în industria lemnului și operatori CNC, precum și tâmplari, operatori pe utilaje de prelucrare a lemnului și muncitori necalificați, care au oportunitatea de a se califica la locul de muncă.

„Industria mobilei nu se află într-o perioadă ușoară, având în vedere criza lemnului, majorările uriașe de prețuri la materii prime și utilități și lipsa acută a forței de muncă calificate, dar suntem pregătiți să găsim soluții și să ne adaptăm timpurilor, pentru a menține ritmul de creștere din ultimii doi ani și în 2022”, adaugă directorul general al companiei.

Citeste si:
Polonezii de la Pepco, dezamăgiți de vânzările slabe. Retailerul va deschide încă 400 de magazine în 2024
Polonezii de la Pepco, dezamăgiți de vânzările slabe. Retailerul va deschide încă 400 de magazine în 2024

Producătorul de mobilier a legat parteneriate solide cu Universitatea Transilvania din Brașov și cu Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi și are o clasă de învățământ profesional în sistem dual, însă aceste acțiuni nu reușesc să acopere deficitul de ingineri și muncitori calificați, care fie aleg orașele mari, fie migrează spre domenii sezoniere în anumite perioade din an (construcții, horeca etc.).

Mobilierul Nord Arin este fabricat din lemn de origine verificată, provenit de pe teritoriul României. În contextul dezvoltării politicii de sustenabilitate, anul trecut compania a finalizat instalarea unui sistem de module fotovoltaice pe depozitul de finite al unității sale de producție de lângă Piatra-Neamț – o investiție proprie de 100.000 euro.

Nord Arin este o companie producătoare de mobilier din lemn de stejar cu capital 100% românesc, înființată în 1993, lângă Piatra-Neamț. Nord Arin, cu o tradiție de peste 100 de ani, produce piese de mobilier cu design minimalist, realizate prin procese moderne de producție și artizanat.

În prezent, la sediul companiei lucrează cca 200 de angajați. Cea mai mare parte a producției este destinată piețelor externe din Europa, SUA și Orientul Mijlociu, iar în anii următori compania are planuri de creștere și pe piața locală.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Producătorul român de mobilier Nord Arin a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 7 milioane de euro în 2021. Compania angajează muncitori calificați și necalificați