Lectură de 4 minute

26 Oct 2023 - Știri și Noutăți

Producătorul Donalam a vândut peste 150.000 de tone de oțel beton în primele 9 luni ale lui 2023

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Compania Donalam, filiala românească a Grupului AFV Beltrame, unul dintre cei mai mari producători de profile de oțel și oțeluri speciale din Europa, continuă să își consolideze operațiunile atât pe piața locală, cât și pe piețele internaționale. În ciuda condițiilor economice dificile care afectează diverse sectoare, compania raportează vânzări de peste 155.000 de tone de oțel beton și oțeluri speciale în primele 9 luni ale anului 2023. 

Sursa foto: Pixabay.com

Cu operațiuni în Călărași și Târgoviște și o echipă locală de aproape 1000 de angajați, compania Donalam își consolidează prezența pe piață și continuă investițiile în modernizarea unităților sale de producție. Aceste mișcări strategice au ca scop nu doar poziționarea solidă a companiei pe piața locală dar și poziționarea României ca jucător important în producția europeană de oțel.

La numai un an de la reluarea vânzărilor de oțel beton, în octombrie 2022, Donalam reușește să dețină aproximativ 24% din cota de piață locală de bare, fiind singurul producător local pe acest segment. De asemenea, vânzările de oțeluri speciale, fabricate atât în Călărași, cât și în Târgoviște, au consolidat poziția companiei pe piața internațională de oțel.

În 2023, am pus în practică, cu perseverență, planul de investiții asumat, alocând peste 30 de milioane de euro pentru modernizarea unităților noastre de producție din Târgoviște și Călărași. În ciuda competiției dificile și inechitabile cu produsele provenite din importuri, în contextul de business volatil, calitatea produselor și a serviciilor noastre ne diferențiază și ne asigură o poziționare din ce în ce mai solidă.

Carlo Beltrame, Business Development Manager și CEO Franța și România în cadrul AFV Beltrame Group

Combinatul Donalam din Târgoviște și-a reluat producția de oțel beton în iunie 2022, la scurt timp după achiziționareai fostului COS Târgoviște. În prezent, unitatea din Târgoviște are o capacitate de producție de oțel beton de aproximativ 15.000 de tone/lună. Obiectivul este de a ajunge la o capacitate de peste 58.000 de tone/lună, echivalentul a aproximativ 600.000 de tone/an, permițând Donalam să acopere aproape jumătate din necesarul intern de oțel beton pentru proiectele de construcții din România.

Până la reluarea producției de oțel beton la Târgoviște, România depindea în totalitate de importuri pentru a satisface cererea internă, în principal din țări precum Egipt, Moldova, Bulgaria, Grecia, Turcia și Italia. Donalam își propune să schimbe acest peisaj și să reducă dependența țării de importuri, oferind un oțel beton de înaltă calitate, produs local, care integrează elemente de sustenabilitate și respectă normele în vigoare în România privind riscul seismic.

Citeste si:
GenAI - reticență versus oportunitate: La ce se așteaptă liderii companiilor din România
GenAI - reticență versus oportunitate: La ce se așteaptă liderii companiilor din România

Fondat în 1896 în Italia, Grupul AFV Beltrame este astăzi unul dintre cei mai mari producători de bare de oțel și oțeluri speciale din Europa. Grupul are 7 fabrici în Italia, Franța, Elveția și România, cu un total de peste 3.000 de angajați, peste 2 milioane de tone de oțel vândute anual și activități comerciale în peste 40 de țări. În noiembrie 2022, Grupul AFV Beltrame a lansat Chalibria, oțel certificat neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon, aliniindu-se cu directivele Pactului Verde european. Grupul rămâne angajat în privința atingerii neutralității climatice având ca obiectiv strategic reducerea cu 40% a emisiilor până în 2030, comparativ cu nivelurile din 2015.

Filiala din România a Grupului AFV Beltrame, Donalam SRL, dispune de două unități de producție: una în Călărași, cu peste 15 ani de activitate în producția de bare de oțel laminate la cald și, începând cu februarie 2022, fabrica din Târgoviște - unde, în iunie 2022, a reînceput producția de oțel beton. Compania are planurimajore de investiții care vizează, pe lângă modernizarea și retehnologizarea structurilor existente, construcția unei noi unități de producție, unică în lume, care va respecta limitele de emisii de 50 kg CO2/to de produs.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Producătorul Donalam a vândut peste 150.000 de tone de oțel beton în primele 9 luni ale lui 2023