Noul magazin dispune de o suprafață de vânzare de 645,25 mp şi 42 de locuri de parcare, iar programul de funcționare este de luni până sâmbătă între orele 7:30 – 22:00, iar duminică între 8:00 – 20:00.
Experiența îmbunătățită de cumpărături din noul magazin PENNY pune în valoare angajamentul companiei pentru extinderea portofoliului de produse 3RO - produse autentic românești, provenite, procesate și ambalate în România.
Clienții găsesc în magazin o zonă extinsă pentru produse proaspete și mărci proprii, cu o semnalizare clară a promoțiilor și categoriilor de produse esențiale. În plus, noul magazin PENNY din Timișoara oferă soluții convenabile pentru stilul de viață dinamic al clienților, inclusiv o gamă variată de produse ready to eat, semipreparate, precum și opțiuni refrigerate sau congelate.
PENNY este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de patru centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. În prezent, rețeaua PENNY în România este alcătuită din 403 magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din peste 7.300 de angajați.