Accentele neon strălucesc în întuneric atunci când sunt iluminate cu lumină UV – o caracteristică uimitoare, care transformă METAXA 12 Stele: Ediția Zeus într-un punct de atracție în orice bar și un cadou excepțional, de savurat acasă.
O băutură alcoolică cu un gust matur, bogat și rafinat, produsă din vinuri aromate obținute din struguri Muscat de pe insula Samos, distilate din vinuri maturate și plante mediteraneene.
De la includerea sa în portofoliul BDG Import, în 2006, METAXA se bucură de o prezență solidă și de succes în România, menținându-se pe un trend ascendent chiar și într-un context de piață provocator. În 2023, acesta a fost singurul brand din categoria sa care a înregistrat o creștere a volumului vândut, înregistrând +2,5%, față de anul anterior, în contextul unei scăderi generalizate a pieței. Rezultatul confirmă poziția sa remarcabilă și preferința consumatorilor români pentru gustul său inconfundabil, în prezent, METAXA ocupând locul 9 în topul brandurilor de băuturi spirtoase brune, importate în România.
La nivel de distribuție, brandul METAXA este prezent în principalele rețele de retail din România, având o acoperire extinsă și în sectorul HoReCa, la nivel național. Cu o ediție limitată de doar 3.000 de sticle disponibile în țara noastră, METAXA 12 Stele: Ediția Zeus poate fi găsită în rețelele Carrefour și Auchan, precum și online pe www.beicevrei.ro.
Încă din 1888, Casa METAXA și-a propus să creeze o băutură alcoolică distinctă, care să se remarce prin aromele sale unice. Creată în Grecia, dintr-un amestec rafinat de vinuri Muscat de pe insula Samos, distilate de vinuri maturate și plante mediteraneene, METAXA nu este nici coniac, nici brandy.
Compania B.D.G. Import a început să activeze în domeniul importului și distribuției de băuturi alcoolice premium și super-premium in anul 1994, fiind astazi singura companie cu acționariat exclusiv românesc din top 3 importatori de băuturi spirtoase din România. Din portofoliul BDG Import fac parte mărcile: Jagermeister, Bacardi, MARTINI®, Grey Goose, Bombay Sapphire, Jack Daniel’s, Remy Martin, Cointreau, METAXA, Evian, Glenfiddich, Hendrick’s, Monkey Shoulder, Budweiser Budvar, Bols, Laurent Perrier, TRUE Drinks.