Lectură de 2 minute

19 Aug 2022 - Știri și Noutăți

Noi ajutoare financiare pentru producătorii agricoli din sectorul vegetal

Otilia Caloian

Abonează-te pe  

Guvernul a adoptat joi Hotărârea privind acordarea unor ajutoare excepţionale destinate producătorilor agricoli pentru cheltuieli angajate cu achiziţia de resurse materiale necesare pentru aplicarea tehnologiei la suprafeţele înfiinţate cu plantaţii pomicole pe rod şi/sau cu arbuşti fructiferi şi/sau cu plantaţii viticole pe rod cu struguri pentru vin.

Sursa foto: Pixabay.com

"Venim în întâmpinarea celor care îşi dedică timpul şi priceperea pentru a asigura prezenţa pe mesele românilor a produselor agricole calitative, într-un context al unui an agricol dificil. Influenţa factorului de risc secetă ne obligă să ne aplecăm atenţia asupra tuturor sectoarelor de activitate şi să dăm ajutorul de care bravii noştri fermieri au nevoie, mai ales în aceste vremuri complicate", a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, conform unui comunicat remis Retail.ro.

Schema de ajutor derulată de Ministerul Agriculturii prin Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) contribuie la asigurarea securităţii alimentare şi este destinată unui număr de 174.500 beneficiari care administrează 144.170 hectare de teren agricol.

Bugetul alocat este de peste 126 milioane de lei

Bugetul alocat pentru sprijinul producătorilor agricoli din sectorul vegetal este de peste 126,15 milioane lei, echivalentul sumei de 25,49 milioane euro şi provine din fonduri de la bugetul naţional - 63,075 milioane lei (echivalentul sumei de 12,745 milioane euro) şi fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană -63,075 milioane lei (12,745 milioane euro).

Cuantumul ajutorului excepţional este de 875 lei/ha, echivalentul sumei de 176,80 euro/ha acordat pentru fermierii care lucrează minimum 0,1 ha inclusiv şi maximum 200 ha inclusiv.

Cine sunt beneficiarii schemei de ajutor din sectorul vegetal

Beneficiarii schemei sunt: persoane fizice; persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale constituite potrivit OUG nr. 44/2008; persoane juridice; grupuri de producători sau organizaţii de producători; structuri din domeniul cercetare, respectiv universităţile, institutele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare.

Cum se accesează ajutorul excepțional pentru producătorii din sectorul vegetal

Pentru a accesa ajutorul excepţional, potenţialii beneficiari trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de eligibilitate: să fie înregistraţi în evidenţele APIA cu cererea unică de plată 2022; să utilizeze o suprafaţă de minimum 0,1 ha inclusiv şi maximum 200 ha inclusiv, cu plantaţii pomicole pe rod şi/sau cu arbuşti fructiferi şi/sau cu plantaţii viticole pe rod cu struguri pentru vin; să achiziţioneze pe bază de documente justificative următoarele resurse materiale: produse fertilizante şi/sau produse de protecţie a plantelor şi/sau motorină în perioada 24 februarie 2022-12 august 2022.

Citeste si:
S-a deschis târgul de Crăciun din curtea Ministerului Agriculturii. Ce producători locali găsim
S-a deschis târgul de Crăciun din curtea Ministerului Agriculturii. Ce producători locali găsim
Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Noi ajutoare financiare pentru producătorii agricoli din sectorul vegetal