Lectură de 2 minute

24 Apr 2020 - Știri și Noutăți

Neobility lansează un serviciu de livrări urbane dedicat afacerilor locale

Andra Imbrea

Abonează-te pe  

Neobility, platformă cu capital românesc, lansează un nou serviciu de delivery numit Neo.Delivery. Prin intermediul acestuia își propune să simplifice livrările urbane și să ajute afacerile locale care au nevoie de un astfel de serviciu pentru a rămâne în legătură cu clienții lor. Acesta se adresează comercianților din domenii precum e-commerce și food, mai ales în contextul generat de pandemia de Covid-19, prin livrări fără comision.

 

Serviciul de delivery lansat de Neobility dispune de o flotă de câteva sute de mașini și va fi disponibil inițial în Bucuresști. Este vizată însă și extinderea către alte orașe, pentru următoarele săptămâni, în raport cu cererea din partea comercianților locali. Prima etapă din dezvoltarea serviciului vizează livrări la un cost fracționar pentru aproape 20 de comercianți din Capitală. Costul de utilizare este de zero lei pentru clientul final, iar suma pe care o are comerciantul de achitat este de 1 leu per kilometru.

Neo.Delivery oferă două tipuri de livrare: ultra-rapidă sau normală. Prima presupune un timp de maximum 30 de minute, iar cea de a doua un timp de până la două ore. Clientul final plătește doar la comerciant și este apoi informat când îi ajunge pachetul, fie că vorbim de mâncare, fie că sunt cadouri sau produse de uz general. Livrarea este urmărită în timp real.

„Prin intermediul platformei Neobility ne-am asumat dezvoltarea mobilității urbane, iar acum, în contextul creat de pandemia Covid-19, înțelegem că afacerile locale au nevoie de susținere. De aceea, prin noul serviciu de delivery, oferim sprijin esențial în această perioadă: livrări rapide, la un cost fracționar. Știm și înțelegem cât de important este pentru companiile autohtone să poată livra către clienții lor ceea ce produc, într-un interval scurt. Propunerea noastră e noul transport în comun al bunurilor și face parte din scopul nostru de a susține digitalizarea urbană și de a face viața în oraș mai simplă, mai bună, în special în această perioadă de criză pe care cu toții o traversăm”, a declarat Mihai Rotaru, founder și CEO al Neobility.

Șoferii înscriși în aplicația serviciului de delivery de la Neobility sunt plătiți chiar și atunci când costul nu e acoperit de cursă.

Neobility este un startup cu capital românesc, fondat de Mihai Rotaru, care își propune digitalizarea urbană prin dezvoltarea serviciilor de mobilitate în oraș. În 2019, startup-ul a primit o finanțare de 600.000 de euro din partea fondului Early Game Ventures. Primul proiect lansat de startup e Neo.Delivery, serviciul de livrare care poate ajuta orice afacere să livreze produsele către clientul final.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Neobility lansează un serviciu de livrări urbane dedicat afacerilor locale