Lidl extinde funcționalitatea Scan & Go în noi magazine din România

Lectură de 3 minute

23 Apr 2026 - Știri și Noutăți

Lidl extinde funcționalitatea Scan & Go în noi magazine din România

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Lidl România continuă să investească în digitalizarea experienței de cumpărături și anunță extinderea funcționalității Scan & Go, disponibilă în aplicația Lidl Plus, în noi magazine din țară. Astfel, începând de joi, 23 aprilie, Scan & Go este disponibilă în 15 magazine din județele Constanța și Tulcea, urmând ca, din 30 aprilie, funcția să fie lansată și în magazine din județul Brașov.
 

Sursa foto: Lidl România

În acest articol găsiți:

Scan & Go este o funcționalitate disponibilă în aplicația Lidl Plus care le permite clienților să își scaneze singuri produsele cu telefonul mobil, direct de pe raft, pe parcursul cumpărăturilor. În acest fel, clienții economisesc timp, având posibilitatea de a pune produsele direct în coșul de cumpărături și de a avea vizibilitate constantă asupra valorii cumpărăturilor, afișată în aplicație. Scan & Go este gândită pentru a simplifica experiența de cumpărături, oferindu-le clienților mai mult control și flexibilitate, precum și timp pentru ceea ce contează cu adevărat în viață.

Lansarea funcției Scan & Go în magazinele Lidl aduce de asemenea două noi cântare inteligente cu recunoaștere automată. Produsele vrac se cântăresc aici pentru a obține o etichetă de preț, care, odată scanată, adaugă automat articolele în coșul virtual.

Scan & Go este deja disponibilă în 22 de magazine din București și din județele Ilfov, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Satu Mare, Maramureș, Timiș și Cluj.

Începând cu 23 aprilie aceasta va fi disponibilă în alte 15 magazine din județele Constanța și Tulcea, extinderea continuând în perioada următoare și în alte magazine din județul Brașov. Mai multe informații despre Scan & Go, lista completă și actualizată a magazinelor participante, precum și ghidul de utilizare sunt disponibile în secțiunea dedicată din site: Scan & Go.

Cum funcționează Scan & Go

Pentru utilizarea funcționalității Scan & Go, procesul este simplu și intuitiv:

  • Accesarea opțiunii „Scan & Go” din aplicația Lidl Plus
  • Realizarea check-in-ului în magazin prin activarea localizării (geolocation) pe telefon pentru înregistrarea automată în magazin. Exista și posibilitatea unui check-in offline prin scanarea codului QR disponibil la intrarea în magazin.
  • Scanarea produselor pe măsură ce sunt adăugate în coș, acestea fiind înregistrate automat în coșul digital din aplicație
  • La finalul cumpărăturilor, deplasarea la o casă de marcat expres (self-service).
  • Scanarea cardului Lidl Plus, moment în care produsele scanate cu Scan & Go sunt transferate automat în totalul de plată
  • Finalizarea plății la casa de marcat expres.

Cu peste 100 de milioane de utilizatori la nivel global și un număr în continuă creștere în România, Lidl Plus este programul de loializare cu cea mai mare rată de utilizare din retailul alimentar local. Potrivit studiului NielsenIQ – Retail Pulse 2025, 31% dintre respondenți consideră că Lidl Plus oferă cele mai bune beneficii comparativ cu alte programe de loialitate evaluate.

Lidl Plus include de altfel funcționalități precum cardul digital de fidelitate, istoricul bonurilor, promoții exclusive, oferte de la parteneri și servicii precum Click&Pick, Lidl Pay și Scan & Go (disponibilă în anumite magazine) sau soluții de e-mobilitate.

Citeste si:

De Ziua Copilului, Sezamo ajunge în Ploiești: supermarketul online se extinde în țară

De Ziua Copilului, Sezamo ajunge în Ploiești: supermarketul online se extinde în țară

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Germania și Europa. Lidl operează în prezent în jur de 12.600 de magazine și peste 230 de centre logistice în 31 de țări.

În activitatea sa de zi cu zi, Lidl își asumă responsabilitatea față de oameni, societate și mediu. Pentru Lidl, sustenabilitatea înseamnă respectarea promisiunii de calitate, din nou, în fiecare zi.

În prezent, Lidl are peste 382.400 de angajați, dintre care peste 14.000 în România, unde retailer-ul german are deschise peste 400 de magazine și 6 centre logistice.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Lidl extinde funcționalitatea Scan & Go în noi magazine din România