Lectură de 3 minute

17 Jun 2021 - Știri și Noutăți

Kaufland organizează caravana Akademia Kinderland, prin care copiii sunt învățați despre alimentația sănătoasă

Roxana Vasile

Caravana Akademia Kinderland, prin care copiii sunt învățați despre alimentația sănătoasă, ajunge în Moldova vara aceasta, fiind organizată de Kaufland România și Asociația pentru Responsabilitate Socială PLAN B, potrivit unui comunicat de presă.

Prima oprire din cadrul caravanei se va face la Bacău, în parcarea din fața Hotel Moldova, unde copii vor sta timp de 10 zile, începând cu 18 iunie. Următoarele locații în care va ajunge caravana sunt Piatra-Neamț, Suceava, Iași, Vaslui și Galați.

Accesul este gratuit și se face în intervalul orar 10:00 – 18:00, în grupuri de maximum 5 persoane, în baza programărilor prealabile la numărul de telefon 0726.929.153 și cu respectarea tuturor rigorilor de protecție obligatorii în această perioadă.

La activitățile Akademiei Kinderland pot participa copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 14 ani, cu obligativitatea purtării măștii de protecție.

Ce activități sunt pregătite pentru copii

Butaforii, fructe și legume sub formă de exponate gigant, stații de explorat, jocuri pe tabletă, informații și curiozități despre toate categoriile de alimente vor fi disponibile la caravană. „Detectivul de zahăr”, „Farfuria ideală”, „Super eroul K” sau „Kinder Biker ” sunt câteva dintre jocurile pe care cei mici le vor descoperi, alături de multe module informative ca „Piramida alimentară”, „Tuburile digestive” sau „Balanța alimentație vs. mișcare”.

Citeste si:
Peste două miliarde de tone de mâncare s-au pierdut sau au fost risipite de retaileri

Organizatorii au luat măsurile de siguranță pentru respectarea distanțării sociale, cu circuit separat de intrare - ieșire, termoscanare, dezinfectant și măști de protecție.

Copiii sunt sub supravegherea personalului și vor învăța cum funcționează corpul uman în raport cu mâncarea, cum se combină corect alimentele, ce înseamnă o gustare sănătoasă și cum trebuie evitată risipa alimentară.

CALENDARUL CARAVANEI AKADEMIA KINDERLAND

Citeste si:
Lidl România investește 210.000 de lei în proiectele de susținere a educației timpurii ale Centrului Step by Step
  • Bacău: 18-27 iunie

  • Piatra-Neamț: 29 iunie-8 iulie

  • Suceava: 10-19 iulie

  • Iași: 22-31 iulie

  • Vaslui: 2-11 august

  • Galați: 13-22 august

Cei care nu pot ajunge la caravană pot regăsi jocurile din cadrul Akademiei Kinderland și în format virtual, sub forma unei aplicații care poate fi descărcată gratuit pe tablete și telefon mobil din AppStore și Google Play.

Izolarea socială a dus la o creștere a obezității infantile

Una dintre consecințele izolării sociale din timpul pandemiei a fost creșterea obezității infantile, în contextul în care copiii nu au mai avut activitate fizică și a existat tentația de a consuma mai des hrană nesănătoasă.

Mai mult, în țara noastră, 1 din 4 copii de opt ani are probleme de greutate, iar 1 din 10 copii suferă de obezitate.

Nevoia de a deprinde comportamente alimentare sănătoase include pe lângă nutriție corectă și evitarea risipei alimentare. Același studii arată că în România, risipa alimentară se ridică la 6.000 de tone pe zi, iar 49% din aceasta se produce în gospodării.

Kaufland este una dintre marile companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 143 de magazine în România.

Asociația Plan B este o organizație non-guvernamentală care oferă consultanță în CSR și propune servicii pentru îmbunătățirea calității vieții.

 

Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Kaufland organizează caravana Akademia Kinderland, prin care copiii sunt învățați despre alimentația sănătoasă