Anul 2023 a fost un an de consolidare pentru IMKER. Am crescut cu 23% față de anul anterior prin extinderea vizibilității. Începând din acest an, vom diversifica și mai mult portofoliul de produse și venim cu o nouă direcție care va viza zona de îngrijire personală, unde aducem același concept: produse profesionale de calitate superioară, de care se poate bucura fiecare în viața lui personală. În acest context, aducem pe piața din România un brand nou de produse de îngrijire a părului, produs în Italia: Sikha. Este un brand care îmbină principii de producție organică, tehnologii inovative și practici pentru sustenabilitate.
Alin Albinaru, director general

Interesul companiilor din domenii variate pentru produse de aromatizare, de la magazine de haine și beauty, saloane de înfrumusețare, restaurante, hoteluri sau spații de birouri, este în creștere datorită avantajelor oferite de știința mirosului. Studiile arată că parfumul dintr-un magazin poate crește intenția de cumpărare cu până la 80%.
Însă, nu doar comercianții au înțeles puterea marketingului olfactiv. Mirosul casei a fost întotdeauna un factor declanșator pentru cele mai vii amintiri și emoții, astfel amenajarea interioară nu este completă până când componenta senzorială nu este integrată. Cu alte cuvinte, un miros proaspăt în casă este esențial pentru a te simți bine și pentru ca prietenii care îți calcă pragul să fie impresionați de locuința ta.
Astfel, IMKER și-a propus ca în 2024 să își concentreze mai mult atenția către satisfacerea nevoilor acestui public țintă, cât și să se axeze pe un nou mijloc de a distribui produsele.
”Am început să dezvoltăm un nou canal de vânzare, respectiv distribuția, răspunzând astfel la solicitările de a distribui produsele noastre către clienții altor magazine. Avem clienți care ne întreabă frecvent în ce magazine fizice pot găsi produsele noastre pentru atunci când au nevoie rapid de un aparat pe care să-l ofere cadou și nu mai au timp să aștepte o comandă online”, a completat Albinaru.
Suceava primește cel mai mare mall din regiune: Iulius Mall se extinde cu noi magazine
Publicitatea viitorului se bazează pe miros
Marketingul senzorial încorporează amintirile în călătoria de cumpărare ceea ce stimulează intenția și conduce consumatorul către conversie. Pe de altă parte, un miros liniștitor în cadrul unei întâlniri de afaceri îi poate menține pe oameni mai calmi sau dimpotrivă un miros proaspăt îi poate face mai concentrați.
Scopul marketingului senzorial este acela de a crea o experiență pozitivă și unică pentru clienți, care să-i determine să cumpere anumite produse sau servicii, iar IMKER susține afacerile care își doresc să integreze marketingul olfactiv în strategia lor cu aparate profesionale de odorizare.
”Procentul de clienți noi este de 45-50%, însă cea mai mare bucurie este să observăm cum crește gradul de retenție, de la an la an. Acest lucru este o dovadă a faptului că produsele noastre sunt apreciate, ceea ce ne motivează să evoluăm. Prin urmare, în ultima perioadă am lansat arome noi de parfum și am diversificat portofoliul de produse business cu rezerve pentru odorizantele premium simple (cu bețișoare și spray), foarte utile pentru clienții noștri deoarece reprezintă o investiție eficientă pe termen lung”, a mai spus Albinaru.
Întrebat care sunt planurile de viitor, reprezentantul IMKER a declarat că pe lângă consolidarea relației cu clienții, pentru anul 2024 compania își va concentra forțele către lansarea de noi produse profesionale de îngrijire personală, ușor de utilizat din confortul casei.
”În acest an, vom diversifica portofoliul cu o gamă nouă de produse. În zona de parfumare am lansat piatra aromatică, o soluție simplu de utilizat și foarte eficientă pentru parfumarea băii și a altor spații mici. Produsul a venit în urma mai multor cereri de la clienți care își doreau o parfumare plăcută și în baie. Pe de altă parte, așa cum aminteam la început, am lansat în luna mai o nouă colecție de produse profesionale pentru îngrijirea părului. Sikha este brandul de a cărui distribuție ne vom ocupa în România. Ne-am îndreptăt atenția către o gamă de produse dedicată îngrijirii profesionale a părului acasă, dar și cu variante pentru saloanele de înfrumusețare, disponibile clienților din zona business”, a concluzionat Albinaru.