Lectură de 12 minute

30 Jul 2021 - Știri și Noutăți

Creme de protecție solară: cât costă loțiunile pentru față, corp și cele pentru copii, unde se găsesc și de ce trebuie să le folosim

Roxana Vasile

Abonează-te pe  

Piața produselor de protecție solară a evoluat de-a lungul anilor, de la creme până la produse de tip spray pentru a proteja pielea de razele solare. Segmentul produselor de îngrijire a corpului după expunerea la soare a crescut, consumatorii devenind mai conștienți de importanța hidratării și calmării pielii după expunerea la soare. Retail.ro a realizat o listă cu unele dintre cele mai folosite și mai cunoscute produse de protecție solară de pe piața din România. 

Deși protecția solară pentru corp este mai populară în timpul verii, consumatorii încep să devină din ce în ce mai conștienți de impactul radiațiilor UV pe tot parcursul anului.

Utilizarea protecției solare reduce riscul apariției cancerului și a arsurilor, dar reduce și efectul de îmbătrânire a pielii, explică specialiștii din rețeaua de medicină Medlife. Astfel, SPF-ul începe să fie o parte esențială a unei game mai largi de produse: precum cele de zi cu zi de îngrijire a pielii și a corpului, dar și produsele de îngrijire a părului.

De ce este importantă protecția solară

Soarele este un element esențial și are multe efecte benefice, însă poate afecta și pielea prin expunerea pe termen lung. Factorul de protecție solară reprezintă capacitatea unui produs de a opri catitatea de radiații UVB absorbite de piele, potrivit experților Medlife. Astfel, protecția solară acționează ca o folie de protejare a pielii împotriva razelor solare.

În plus, produsele cu factor de protecție solară nu numai că protejează pielea împotriva arsurilor solare și a semnelor de îmbătrânire prematură, care pot apărea în urma expunerii la radiațiile UV, ci previne și riscul apariției cancerului de piele.

Experții au împărțit tipurile de protecție solară în patru categorii:

  • mic - FPS 6-10
  • mediu - FPS 10-25
  • ridicat - 30-50
  • foarte ridicat 50+

Valoarea factorului indică gardul de protecție pe care îl oferă. Astfel, în timp ce produsele cu SPF 15 oferă o protecție de 93% în fața radiațiilor UVB, protecția solară 30 le blochează în proporție de 97%. În plus, protecția 50+ protejează pielea de radiații în proporții de până la 99%.

Segmentul produselor de protecție solară este diferențiat și în funcție de preț. În timp ce marile branduri din retail au prețuri de până la 50 de lei pentru un produs din categoria de protecție solară, brandurile din magazinele specializate au prețuri care depășesc această sumă.

Citeste si:
L'Oréal își restructurează echipa internațională odată cu plecarea lui Frédéric Rozé
L'Oréal își restructurează echipa internațională odată cu plecarea lui Frédéric Rozé

Cremă protecție solară Gerovital

Gerovital Sun, loțiune protecție solară cu SPF 30, în varianta de 130 ml poate fi găsită la aproximativ 15 lei, atât în retail, cât și pe platformele online cu produse de îngrijire.

Crema de față cu protecție solară Nivea Sun UV Face Shine Control spf 50, în varianta de 50 ml, poate fi găsită în magazinele fizice, farmacii și pe platformele online la suna de aproximativ 35 de lei. Formula Ultra Spectrum oferă protecție împotriva mai multor tipuri de raze: UVA, UVB și lumina albastră. Crema oferă o senzație lejeră, nelipicioasă, fără urme uleioase.

Brandul Altruist are o cremă cu protecție solară hipoalergenică, SPF 50, în varianta de 100 ml, poate fi găsită în magazinele dm Drogherie Market, Bebe Tei și în farmacii la suma de aproximativ 45 de lei. Crema are la bază o gamă largă de filtre UV fotostabile și fotostabilizate, inclusiv cel mai avansat filtru disponibil Tinosorb, A2B și filtrul mineral sub formă de nano-particule și dioxid de titan. Crema poate fi folosită atât pentru față cât și pentru corp.

Bioderma are o gamă de produse de față cu protecție solară, precum Photoderm Max SPF 50+, în varianta de 40 ml poate fi găsită în magazinele speciale pentru produsele de îngrijire, în BebeTei și dm Drogherie Market. Crema de față de la Bioderma poate fi folosită pe pielea sensibilă, normală sau uscată, pielea foarte deschisă, cu pistrui și pielea expusă la soare extrem.

Protecție solară pentru față și corp

Pe lângă protecția UVA/UVB de suprafață (sisteme de filtrare), Photoderm MAX oferă protecție biologică internă: Cellular Bioprotection, care protejează și stimulează mecanismul de autoapărare a pielii în timpul expunerii la soare, dar protejează și ADN-ul celular. Formula este rezistentă la apă, este fotostabilă și neparfumată.

Loțiune protecție solară Elmiplant Sun SPF 50, în varianta de 200 de ml, la aproximativ 30 de lei se găsește în magazinele fizice, în lanțurile de retail, farmacii și magazinele cu produse de îngrijire, precum Bebe Tei și dm Drogherie Market.

Crema de față cu protecție solară Garnier Ambre Solaire Sensitive Advanced SPF 50+, anti-poluare, în variantă de 40 ml, poate fi cumpărată la prețul de aproximativ 40 de lei, atât în magzinele specifice pentru produsele de îngrijire a pielii, cât și în lanțurile de retail.

Crema poate fi folosită pentru față și zona delicată din jurul ochilor și oferă protecție împotriva radiațiilor UVB, UVA și UVA lungi. Produsul poate fi folosit pentru pielea deschisă la culoare și pielea sensibilă. Formula nu conține parfum și are la bază acid hialuronic, care hidratează pentru 24 de ore, potrivit descrierii produsului.

Spray-ul cu protecție solară Garnier Ambre Solaire Sensitive Advanced Face SPF 50 pentru față, în cantitate de 75 ml, poate fi găsit la prețul de 26 de lei în magazinele destinate produselor de îngrijire și pe platformele online.

Protecție solară The Ordinary Mineral UV SPF 30 Filters with Antioxidants, în varianta de 50 ml, este disponibilă la prețul de 47 de lei în magazinele Douglas și Sephora. Formula Filtrelor UV Mineral Ordinare oferă protecție SPF și este, de asemenea, antioxidantă, hidratantă și antiinflamatoare și lipsită de nanoparticule.

Crema de protecție solara pentru față de la Elmiplant, Sun Sensitive SPF 50, în varianta de 50 ml, poate fi găsită la prețul de 20 lei pe platformele online și este disponibilă și în magazinele pentru produse de îngrijire. Crema are o compoziție non-iritantă, dezvoltată pentru a minimiza riscul de reacții alergice și nu conține parfum.

Cremă protecție solară pentru față și corp care depășește 50 lei

Cremă de față cu protecție solară La Roche Possay Anthelios Ultra Sensitive SPF 50+, la 50 ml, poate fi găsită în farmacii, în BebeTei și pe site-ul La Roche Possay, dar și în platformele online la aproximativ 80 de lei. Gama Anthelios folosește ingrediente fotostabile și tehnologie de ultimă generație, precum Mexoryl XL, pentru a asigura protecție împotriva razelor UVA, UVB, razelor infraroșii și poluare.

Cremă de față cu protecție solară Avene SPF 50+ pentru ten sensibil, în varianta de 50 ml poate fi găsit la prețul de 55 de lei.

Spray cu protecție solară Avene SPF 50+ pentru față, în varianta de 200 de ml se achiziționează din magazinele specializate pentru produse de îngrijire, în farmacii și magazinele online la aproximativ 60 de lei. Sprayul este transparent la aplicare, fără aplicare și urme albe, iar textura este una fluidă.

Spray cu protecție solară Piz Buin Instant Glow SPF 30, în varianta de 150 ml, poate fi găsit la aproximativ 65 de lei în rețelele Mega Image, farmacii și pe platformele online.

Cocosolis organic loțiune Bio de protecție solară cu factor 50, în varianta de 100 ml, poate fi cumpărat la prețul de 110 lei. Produsul conține oxid de zinc și oferă protecție împotriva radiațiilor UVA și nu conține filtre UV chimice.

Iehana Mineral Spf 50 tinted sunscreen UVA/UVB protection, în varianta de 40 ml, se vinde la prețul de 79 de lei, pentru toate tipurile de piele.

Loțiunea de protecție solară ultra-rezistentă la apă Avene Intense Protect SPF 50+, în varianta de 150 ml, poate fi găsită la prețul de 90 de lei. Loțiunea este dezvoltată pentru pielea cea mai sensibilă, atât pentru copii, cât și pentru adulți și pentru cele mai extreme condiții (altitudine ridicată, vreme tropicală și umiditate ridicată) și poate fi folosită pentru față și corp.

Spray-ul uscat protecție solară Uriage Bariesun SPF30, în varianta de 200 ml, se cumpără la prețul de aproximativ 80 de lei în magazinele fizice și platformele online. Spray-ul conține filtre protecție solară UVA/UVB, apă termală Uriage, vitaminele C și E, are o textulă non-lipicioasă, cu absorbție rapidă în piele, conform producătorului.

Spray-ul protector invizibil Vichy IDEAL SOLEIL SPF50, în varianta de 75ml, poate fi găsit la prețul de 150 de lei în magazinele pentru produse de îngrijire și pe platformele online.

Protecție solară pentru păr

Consumatorii au învățat că protecția solară este o necesitate și pentru părul lor, astfel acest segment a crescut cu 132% în vânzări, potrivit Notino. Segmentul protecției solare pentru păr nu este, însă, suficient de dezvoltat prin categoria de produse.

Spray păr pentru protecție solară SPF 6, Kallos, în variante de 200 ml, poate fi găsit la aproximativ 15 lei în magazinele fizice, în retail și în magazinele Kallos, dar și pe platformele online. Spray-ul este un produs multifuncțional SPF6 cu protecție UV și are o formulă cu două faze care protejează firele de păr în timpul expunerii la soare.

Sun Spark Conditioning Lotion de la Londa Professional – Balsam pentru protecție solară, în varianta de 250 ml, costă 36 lei.

Protecție solară pentru păr cu sume peste 50 de lei

Pentru Bottega Verde spray pentru păr cu protecție solară cu ulei de nuci verzi și keratină, în varianta de 100 ml, cumpărătoarele scot din buzunar circa 58 lei.

Spray Wella Professionals Invigo Sun pentru păr expus la soare, la o cantitate de 150 ml, poate fi găsit la suma de aproximativ 55 de lei în magazinele fizice și în magazinele online. Sprayul conține tehnologia Sun-Blend cu Pro-Vitamina B5.

Creme protecție solară copii și bebe

SPF-ul a devenit o parte importantă a unei game mai largi de produse, precum cele de zi cu zi de îngrijire a pielii și a corpului, atât pentru adulți, cât și pentru copii. Însă, devine greu de ales crema de protecție solară pentru copii, gamele și produsele fiind atât de variate.

Protecție solară pentru copii cu sume până în 50 de lei

Una dintre protecțiile solare pentru copii de pe piață este spray-ul Avene pentru copii SFF50+, în varianta de 200 de ml, care poate fi cumpărat la prețul de 47 de lei din magazinele fizice, farmacii și din magazinele online. Spray-ul conține un complex fotoprotector: Sunsitive Protection, este transparent la aplicare, fără urme albe și cu o textură fluidă. Spray-ul are în compoziție apa termală Avene, care îi oferă un efect calmant și anti-iritant, notează producătorul.

Loțiunea cu protecție solară Elmiplant Sun Kids SPF 50, pentru copii, poate fi găsită în varianta de 200 ml, la prețul de 26 lei, în magazinele fizice, farmacii și pe platformele online. De asemenea, există și varianta de SPF 30, care costă 21 de lei.

De la Bioderma, loțiunea cu protecție solară Photoderm Kid SPF 50+ pentru copii, în varianta de 100 ml, poate fi găsită la prețul de 48 de lei.

Protecție solară bebeluși


Cremă protecție solară copii de până în 50 de lei

Spray cu protecție solară Bioderma Photoderm Kid SPF 50+ pentru copii, în varianta de 200 ml, poate fi cumpărat la prețul de 73 de lei din magazinele fizice și online și din farmacii. Poate fi folosit pentru copiii cu peste 12 luni. Sprayul este rezistent la apă.

Nivea are un spray cu protecție solară Sun Kids Protect & Care SPF 50+, în varianta de 200 de ml, poate fi cumpărat la prețul de 55 lei.

Spray Invizibil pentru față și corp La Roche Possay Anthelios DermoPediatrics pentru copii SPF 50+, în variantă de 200 ml, poate fi cumpărat la prețul de 128 de lei. Produsul nu conține parfum și este potrivit pentru față și corp.

Laptele hidratant pentru față și corp Vichy Ideal Soleil pentru copii SPF 50, în variantă de 300ml, poate fi cumpărat la prețul de 82 lei. Laptele este rezistent la apă și oferă o protecție de durată.

Protecție solară pentru bebeluși

Pielea copiilor este mai sensibilă la radiațiile solare, iar părinții trebuie să acorde o grijă mai mare protejării acesteia, spun specialiștii Medlife.

Expunerea excesivă a bebelușilor și a copiilor la soare pe termen lung crește riscul apariției cancerului de piele, iar arsurile solare pot provoca dureri și disconfort pe termen scurt. Mai mult, beblușii care au mai puțin de șase luni trebuie să fie feriți de lumina directă a soarelui.

Specialiștii încurajează părinții să ofere copiiilor o protecție solară cu SPF de minim 15, iar zonele cele mai protejate ar trebui să fie umerii și ceafa, acestea fiind cele mai afectate zone de arsurile solare.

Criteriile de alegere a celei mai bune creme cu un factor de protecție ridicat pentru copii:

  • Factorul de protecție – pentru pielea copiilor, Notino recomandă creme cu un factor de protecție de minimum 30, ideal ar fi însă SPF 50.
  • Rezistența la apă
  • Compoziția – cremele pentru copii bune nu conțin substanțe potențial iritante. Crema cu protecție solară pentru copii nu ar trebui să conțină parfumuri, conservanți sau alți alergeni. O alegere sigură este crema cu protecție solară naturală sau minerală pentru copii.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Creme de protecție solară: cât costă loțiunile pentru față, corp și cele pentru copii, unde se găsesc și de ce trebuie să le folosim