Lectură de 2 minute

14 Oct 2021 - Știri și Noutăți

Crama Castel Mimi din Republica Moldova deschide un spa, mărește capacitatea de cazare și plantația de viță-de-vie

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

Crama Castel Mimi investește în finalizarea wine spa-ul din Moldova, mărirea spațiului de cazare, extinderea exportului în România, plantarea a 200 de hectare de viţă-de-vie şi mărirea capacităţilor de îmbuteliere şi de depozitare a produselor finite.

Compania a finalizat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 2,5 milioane de euro. În curând, Castel Mimi va deschide un Wine Spa, iar locația va oferi în continuare tururi vinicole cu degustare și servicii hoteliere tematice.

„În cei 5 ani de la redeschidere, Castel Mimi a fost vizitat de peste 2.000 de turiști lunar, care au luat parte la evenimentele pe care le desfășurăm aici. Anual, organizăm la Castel Ziua Rosé în mijlocul verii, VinOPERA în septembrie și Ziua Vinului în toamnă, alături de multe alte evenimente pentru comunitate, dar și private. (...) Printre proiectele îndrăznețe la care mai lucrăm se numără și primul Wine SPA din țară, pe care sperăm să-l deschidem în curând pentru cât mai mulți iubitori ai vinului și turismului local”, a spus Adrian Trofim, general manager Castel Mimi Wine & Resort.

Producătorul de vin Castel Mimi din Republica Moldova este prezent pe piața din România cu 30 de vinuri disponibile în magazinele Kaufland și Mega Image din orașele București, Brașov, Cluj și Timișoara. De asemenea, vinurile se regăsesc și în magazine online precum Rafinat.ro și eMAG.ro.

Redeschis în 2016, Castel Mimi Wine & Resort se întinde pe o suprafaţă de 10 hectare şi include spaţii pentru evenimente şi conferinţe, restaurant, săli de degustare, o galerie de artă şi spaţii de cazare.

Cazare la Castel Mimi

Dintre cei 30.000 de turiști care vizitează locația anual, 27% sunt români. În ultimii cinci ani, Castel Mimi a înregistrat un număr de peste 200.000 de vizitatori.


Castel Mimi este un chateau vinicol din Moldova, fondat în 1893 de către Constantin Mimi, ultimul guvernator al Basarabiei Țariste și un vinificator al secolului XX. În perioada sovietică, vinăria a fost naționalizată și transformată într-o fabrică de vin cu ritm de producere de 7 milioane de sticle pe lună.

În 1998, crama a fost preluată de familia Trofim, vinificatori originari din Bulboaca. Sub conducerea familiei Trofim, Castel Mimi a trecut printr-un proces de restaurare și modernizare.

Citeste si:
Magazinele nu vor fi închise în weekenduri. Marcel Ciolacu: Nu mai suntem în pandemie
Magazinele nu vor fi închise în weekenduri. Marcel Ciolacu: Nu mai suntem în pandemie

În prezent, Castel Mimi are circa 200 de angajați. Compania produce patru colecţii de vinuri: colecţia Reserve (Cabernet Sauvignon 2012 sec roşu şi Merlot 2012 sec roşu), colecţia Clasică (Sânzienele, Cucoanele, Un Chardonnay Fudul, Rosé Rară Neagră, Rosé de Bulboaca, Viorica de Bulboaca, Riesling de Bulboaca, Roşu de Bulboaca, Negru de Bulboaca, Frați, Mâini în Șold, Malbec roșu sec, Saperavi roșu sec, Isterie roșu sec), colecţia The Governor (The Governor's blend, The Governor Fetească Neagră, The Governor's Fumé Blanc, The Governor's Chardonnay & Riesling, The Governor's Rosé), colecția AnimAliens (care cuprinde 8 vinuri), dar și Icewine.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Crama Castel Mimi din Republica Moldova deschide un spa, mărește capacitatea de cazare și plantația de viță-de-vie