Lectură de 2 minute

30 Jun 2023 - Știri și Noutăți

Prețul pulberii de cacao a atins cel mai înalt nivel din ultimii 46 de ani. Cum va fi afectată producția de ciocolată

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Prețul pulberii de cacao a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 46 de ani la Bursa Intercontinentală din Londra. În același timp, Uniunea Europeană introduce legi pentru a se asigura că materii prime precum cacao, cafea şi ulei de palmier nu sunt cultivate pe terenuri defrişate. Totodată, vor fi puse în aplicare măsuri pentru a soluționa problema utilizării copiilor ca mână de lucru în lanţurile de aprovizionare. 

Sursa foto: Unsplash

Prețul pentru cacao a atins săptămâna aceasta un record al ultimilor 46 de ani la Bursa Intercontinentală din Londra, în condițiile în care vremea rea din Africa de Vest a amenințat perspectivele de producție ale principalilor furnizori de cacao, potrivit El Economista.

Contractul de referință pentru cacao din septembrie la Londra s-a tranzacționat până la 2.590 de lire sterline pe tona metrică, cel mai ridicat preț de la 2.594 de lire în 1977.

Această creștere reflectă o piață restrânsă pentru boabele de cacao, care sunt produse în principal în Côte d'Ivoire (Coasta de Fildeș) și Ghana.

Organizația Internațională a Comerțului de Cacao (ICCO) și-a extins în această lună previziunile privind deficitul global al ofertei de cacao de la 60.000 de tone metrice la 142.000 de tone metrice.

În acest sens, se preconizează că raportul dintre stocuri și utilizare, un indicator al disponibilității de cacao pe piață, va scădea la 32,2%, cel mai scăzut nivel din sezonul 1984/85.

Principala problemă pentru producători este că ploile peste medie provoacă inundații în unele câmpuri de cacao, afectând procesul de uscare a boabelor de cacao care au fost deja recoltate.

Ghana, cel de-al doilea mare producător de cacao, a avertizat deja cumpărătorii asupra faptului că trebuie să fie pregătiți să plătească mai mult pentru boabele de cacao, din cauza investițiilor necesare în sistemele de urmărire a boabelor până la fermele de unde provin.

Citeste si:
Bufete de ciocolată pentru angajați: cum vor companiile își recompenseze angajații
 Bufete de ciocolată pentru angajați: cum vor companiile își recompenseze angajații

Acest lucru ar putea însemna prețuri mai mari pentru produsele de zi cu zi, cum ar fi batoanele de ciocolată și gelul de duș, pentru care consumatorii europeni plătesc deja mai mult din cauza inflației.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Prețul pulberii de cacao a atins cel mai înalt nivel din ultimii 46 de ani. Cum va fi afectată producția de ciocolată