Circa 1.000 de poziții din sediul central din Franța se află în vizorul restructurării, scrie RetailDetail.eu.
Totuși, acestea nu ar fi concedieri forțate, ci așa-numitele „plecări neobligatorii”. Retailerul ar urma să înceapă negocieri cu personalul în zilele următoare. Un reprezentant Carrefour a transmis că retailerul intenționează să „prioritizeze dialogul social”.
Când și-a anunțat planul strategic „Carrefour 2026” în noiembrie, CEO-ul Alexandre Bompard anunțase deja că compania va trebui să economisească până la patru miliarde de euro între 2022 și 2026.
Pentru această sarcină, retailerul apelează la firma de consultanță McKinsey și Alixio, specialist în strategie socială și managementul transformării.
În ceea ce privește România, Carrefour a semnat un acord cu Grupul Louis Delhaize ce presupune preluarea activităților Cora din România, incluzând 10 hipermarketuri și 8 magazine Cora Urban, precum și preluarea celor aproximativ 2400 de angajați.
Această tranzacție va consolida prezența Carrefour în România, prin hipermarketurile și formatele de proximitate preluate în locații cheie; acestea vor fi transformate ulterior în magazine ale brandului Carrefour și adaptate formatelor sale.
Tranzacția este supusă aprobării de către autoritățile abilitate în domeniul concurențial și se așteaptă a fi finalizată până la sfârșitul anului 2023.
Ecologie: Domeniul în care natura și cariera se întâlnesc
