Buildcom intenționează să preia Argus. Consiliul Concurenței evaluează tranzacția

Lectură de un minut

08 Sep 2025 - Știri și Noutăți

Buildcom intenționează să preia Argus. Consiliul Concurenței evaluează tranzacția

Diana Radu

Abonează-te pe  

Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Buildcom EOOD din Bulgaria
intenționează să preia Argus S.A. Constanța și filiala acesteia, Comcereal S.A. Tulcea.
 

Sursa foto: Pixabay

Buildcom EOOD comercializează produse agricole (grâu, porumb, orz, mazăre, semințe de
floarea-soarelui, semințe de rapiță), iar filiala sa, Oliva AD, exploatează trei fabrici de prelucrare a semințelor oleaginoase și două rafinării de ulei de floarea-soarelui în Bulgaria.

În România, grupul Buildcom este prezent prin mai multe companii care produc orez, cereale și
semințe oleaginoase și închiriază terenuri agricole.

Argus S.A. Constanța produce și comercializează uleiuri și grăsimi brute și rafinate din floarea-
soarelui, șroturi furajere, acizi grași.

Comcereal S.A. Tulcea este specializată în condiționarea, depozitarea și comercializarea produselor agricole.

În conformitate cu prevederile Legii concurenţei nr. 21/1996, această operaţiune trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei, care o va evalua în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Buildcom intenționează să preia Argus. Consiliul Concurenței evaluează tranzacția