Lectură de 2 minute

09 Mai 2023 - Știri și Noutăți

Brandul de fashion Vagabond Studio se transformă în Made by Society. Cine este noul CEO al companiei

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Retailerul român de fashion ce deține brandul Vagabond Studio a ajuns la finalul procesului de rebranding început în urmă cu doi ani și preia din luna mai a.c. denumirea de “Made by Society”.  În acest context, din luna martie a acestui an, funcția de CEO a acestui lanț de concept store-uri a fost preluată de Răzvan Petrescu, cel care din 2018 ocupa funcția de Director Comercial în cadrul companiei Vagabond Studio.

Sursa foto: Made by Society/ Vagabond Studio

Răzvan Petrescu are 36 de ani, iar jumătate din acești ani și i-a dedicat retailului de fashion, cumulând 18 ani de experiență în acest domeniu.

Planul nostru este, ca în acest an, să deschidem alte 4 concept store-uri în România sub brandul “Made by Society”, aflându-ne în discuții avansate cu dezvoltatorii ce dețin centre comerciale în: Brăila, Pitești, Craiova, Târgoviște și să lansăm colecții care să păstreze adeptul de streetwear atașat de acest brand, așa cum o facem de 9 ani încoace. Printre obiectivele mele se mai numără și consolidarea organigramei companiei pentru a putea susține deschiderea de noi magazine în Europa și foarte important, crearea unui sistem de francize ce va fi lansat în toamna acestui an.

Răzvan Petrescu, CEO Made by Society

În mai anul trecut, Vagabond Studio a deschis primul magazin sub conceptul “Made by Society” în centrul comercial Westfield Stratford din Londra.

Streetwear-ul acaparează piața consumatoare de fashion, iar această tendință se menține și în România, urmând astfel trend-ul Occidentului sau al țărilor dezvoltate din Europa, unde acest stil vestimentar este prezent în majoritatea colecțiilor lansate de marile case de modă sau de marile branduri.

“În ultimii ani, retailul de fashion înregistrează vânzări crescute, atât pe plan internațional, cât și pe plan local. Păstrând trendul, compania noastră a marcat, în acest an, o creștere a cererii cu 44% comparativ cu primele 4 luni ale anului trecut. Această creștere se datorează, pe de o parte deschiderii celor 3 magazine noi din România (Galați, Craiova și Sun Plaza București), a celor două din Bulgaria, și bineînțeles a celui din Marea Britanie și, pe de altă parte, producției și lansării săptămânal a unui număr mare de articole vestimentare si accesorii, precum și a apetitului în creștere al românilor de a fi la modă, de a fi în tendințe,” declară Răzvan Petrescu.

Made By Society este un brand autohton de streetwear ce deține un lant de concept-store-uri în Romania, Anglia (Londra) si Bulgaria (Sofia). Din 2018, compania a deschis 17 magazine în centre comerciale din România, două magazine în Sofia (Bulgaria) și unul magazin în Londra ( Marea Britanie) . Echipa Made by Society numără în acest moment 400 de angajați, aceștia desfășurându-și activitatea în zona de retail fizic și online, cât și în cea de producție, compania având propria fabrică de confecții în județul Botoșani.

Citeste si:
Auchan atacă creșterea prețurilor cu un nou tip de magazin: retailerul a inaugurat hipermarketul ATAC Hiper Discount
Auchan atacă creșterea prețurilor cu un nou tip de magazin: retailerul a inaugurat hipermarketul ATAC Hiper Discount

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Brandul de fashion Vagabond Studio se transformă în Made by Society. Cine este noul CEO al companiei