Lectură de 2 minute

13 Oct 2021 - Știri și Noutăți

Black Friday Pro la Photosetup, în weekendul 15-17 octombrie: reduceri de 40% la accesorii foto-video

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

Magazinul de echipamente foto-video desfășoară weekendul acesta, 15-17 octombrie, campania Black Friday Pro, în care oferă reduceri la aparatele de fotografiat și la accesoriile necesare pasionaților și amatorilor, potrivit unui comunicat de presă. 

Piața foto-video sărbătorește Black Friday de două ori - o dată la mijlocul lunii octombrie, eveniment lansat de producătorii Nikon și Canon în special pentru profesioniștii din domeniu, și o dată în mod clasic, în luna noiembrie, în același timp cu toate marile magazine românești.

„Am avut o cerere foarte mare în aceasta perioadă, atât la camerele foto, cât și la camerele video dar și la accesorii cum ar fi microfoane și lavaliere, necesare mai ales pentru lucrul acasă sau înregistrarea și difuzarea cursurile online. Deci ne confruntăm cu această problemă a disponibilității produselor, am reușit să discutam cu marii producători de camere și echipamente foto-video și am reușit să echilibrăm stocul așa încât suntem pregătiți pentru clienți atât cu produse disponibile cu ridicare imediata din magazinul nostru, cât și cu reduceri semnificative de preț la cele mai căutate aparate foto și accesorii utile profesioniștilor din domeniu dar și pasionaților.

Astfel, în ediția dedicată Black Friday Pro ce se va desfășura în perioada 15-17 octombrie 2021, vom putea oferi cele mai noi aparate foto mirrorless dintre care amintim Canon EOS R5 și Canon EOS R6 dar și Nikon Z6II, la prețuri foarte bune precum și discounturi de până la 40% la multe accesorii foto-video”, a declarat Valeria Galea, cofondatoare Photosetup.

Cei de la Photosetup au pregătit mai multe reduceri pentru Black Friday Pro, în special pentru cele mai populare aparate foto ale momentului: Canon EOS R5, Canon EOS R6 sau chiar Nikon Z6II.

Anul acesta, Photosetup a înregistrat cu 50% mai multe vânzări față de 2019 și s-a mutat într-o nouă locație, mai spațioasă, care permite clienților testarea de echipamente. În plus, a deschis un studio în cadrul showroom-ului, dedicat creatorilor de conținut care vor să-și perfecționeze tehnica sau să beneficieze gratuit de echipamente performante.

Sursa foto: Facebook Photosetup

Citeste si:
Căruciorul surpriză la Auchan: reduceri de peste 50%, oferite pe loc. Cum funcționează inițiativa retailerului
 Căruciorul surpriză la Auchan: reduceri de peste 50%, oferite pe loc. Cum funcționează inițiativa retailerului
Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Black Friday Pro la Photosetup, în weekendul 15-17 octombrie: reduceri de 40% la accesorii foto-video