Meniu de vară la PAUL: wraps, o colecție limitată de tartelettes și o ofertă extinsă de summer drinks

Lectură de 3 minute

31 Jul 2025 - Nou în piață

Meniu de vară la PAUL: wraps, o colecție limitată de tartelettes și o ofertă extinsă de summer drinks

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Vara aceasta, Brutăriile PAUL aduc un plus de savoare și prospețime prin trei campanii care îmbină gustul autentic franțuzesc și tendințele de consum ale verii. Este vorba despre o selecție de wraps, o colecție limitată de tartelettes și o ofertă extinsă de summer drinks concepute să transforme pauzele zilei în momente de răsfăț.

Sursa foto: PAUL

Selecția de vară reflectă dorința noastră de a le oferi clienților produse care păstrează spiritul tradiției, dar care răspund și gusturilor actuale. Ne-am inspirat din patiseria artizanală franțuzească și am ales ingrediente de sezon precum afine, zmeură și căpșuni, care aduc prospețime și culoare în deserturi echilibrate, cu texturi contrastante și un aspect care atrage imediat privirea. În zona de produse sărate, wraps-urile din această vară sunt gândite ca alternative ușoare și pline de savoare, cu pui, somon sau brânză și mixuri proaspete de legume.

Georgiana Coleașă, Director Operațional, PAUL România

Disponibile până la finalul anului, produsele din campania Wraps oferă o alternativă lejeră și echilibrată pentru prânz sau o gustare rapidă. Cele trei sortimente, Wrap au Fromage, Wrap au Poulet și Wrap au Saumon, aduc combinații inspirate de ingrediente proaspete precum brânză fină și legume crocante, pui fraged sau somon afumat, toate învelite într-un format ușor de savurat oriunde.

De asemenea, Brutăriile PAUL au lansat colecția de vară Tartelettes, valabilă până la 30 septembrie. Cele cinci sortimente, Myrtilles Fraises, Multifruits, Pistache Framboises, Fraises, Framboises, aduc în vitrine o multitudine de culori și gusturi, cu fructe proaspete și creme delicioase.

Pentru a amplifica plăcerea zilelor de vară, clienții se pot bucura de o ofertă specială, la fiecare două tarte cumpărate, a treia este oferită gratuit.

Răcorirea în zilele toride de vară vine cu stil în cadrul campaniei Summer Drinks, valabilă până la 31 octombrie.

Citeste si:

Cea mai populară ofertă PAUL revine în brutării: la două croissante cumpărate al treilea este gratuit

Cea mai populară ofertă PAUL revine în brutării: la două croissante cumpărate al treilea este gratuit

Gama include limonade revigorante, frappé cu frișcă și Macaron Frappé, o băutură emblematică PAUL, disponibilă în patru arome, care combină textura fină a frappé-ului cu notele dulci ale celebrelor macarons franțuzești.

Toate ofertele sunt disponibile în Brutăriile PAUL din România, în limita stocului disponibil. Fiecare selecție a fost gândită pentru a aduce un plus de rafinament și prospețime sezonului estival, în spiritul autentic franțuzesc care definește brandul PAUL.

Cu o tradiție de peste 130 de ani, PAUL definește arta brutăriei franțuzești, fiind renumit pentru rafinamentul și calitatea produselor servite zilnic în aproape 800 de brutării deschise în întreaga lume. Istoria PAUL începe în Franța, încă din 1889, cu o brutărie și patiserie de familie. Produsele păstrează și transmit consumatorilor din întreaga lume acel „art de vivre” franțuzesc: gourmet și sofisticat, dar în același timp tradițional și atemporal. Rețetele unice cu ingrediente atent selecționate sunt elementele care constituie identitatea mărcii PAUL. În România, lanțul de brutării PAUL este prezent începând cu anul 2008 și deține actualmente 14 brutării. Acestea se găsesc în București (Dorobanți, Universitate, Afi Palace Cotroceni, Băneasa Shopping City, Mall Promenada, Mega Mall, ParkLake) și Constanța (City Park Mall). În București există și locații de tip chariot amplasate în București Mall, Bucharest One, Băneasa Shopping City, Sun Plaza, Plaza România și DN1 Value Centre (situat în Balotești, Ilfov).

Retail.ro /  Retail.ro /  Nou în piață /  Meniu de vară la PAUL: wraps, o colecție limitată de tartelettes și o ofertă extinsă de summer drinks