Pe durata celor opt luni de activitate, Dan și-a îndeplinit cu eficiență atribuțiile-cheie aferente poziției sale și a avut o contribuție semnificativă la nivelul organizației. A abordat rolul cu energie și implicare și a demonstrat în mod constant o capacitate de leadership de nivel înalt, precum și o solidă experiență internațională dobândită de-a lungul carierei sale. Într-un context macroeconomic provocator, Dan a condus cu succes compania în a doua jumătate a anului 2025 și a atins principalele obiective împreună cu echipa sa de conducere, în pofida constrângerilor semnificative ale mediului de business.
Dragoș Constantinescu, CEO, AEI
Ursus Breweries, parte a Asahi Europe & International și liderul pieței berii din România, l-a numit pe Dan Timotin în funcția de Director General pentru România, la 1 iulie 2025. Acesta revenise în România după o perioadă în care a avut roluri de director general in Macedonia de Nord, Cehia și, cel mai recent, în Egipt, anterior ocupând poziții de top management în Ungaria și Polonia.
Dan Timotin are o experiență de peste 20 ani în industria bunurilor de larg consum (FMCG), acoperind categorii variate precum băuturi răcoritoare, cafea, bere și spirtoase premium.
În cariera sa, a deținut roluri succesive de director financiar, director de vânzări și apoi director general. Împreună cu experiența dobândită prin expunerea sa internațională, Dan aduce o perspectivă solidă și o adaptabilitate remarcabilă la piețe și culturi diferite