Lectură de 6 minute

01 Feb 2022 - Interviuri și Analize

Trenduri în piața de influencer marketing în 2022: brandurile se adaptează schimbărilor, iar influencerii generează un alt tip de conținut

Roxana Vasile

Abonează-te pe  

MOCAPP, una dintre cele mai utilizate platforme de influencer marketing din România, a realizat o analiză a principalelor șapte tendințe care vor marca piața în anul 2022.

În 2022 vor fi foarte vizibili acei influenceri care vor vorbi onest publicului lor, fără prea multe filtre și exagerări, spune Mocapp. Oamenii nu mai caută neapărat frumusețe ideală în online (filtre, studiouri aranjate, montaje ca de „reclamă”), ci vor viață reală, vor să vadă un om care se confruntă cu aceleași probleme ca ei: trec prin perioade de burnout, nu mai știu cum să împace viața profesională cu cea familială, își caută un nou echilibru și stil de viață în contextul pandemiei, mai precizează platforma.

Astfel, sfatul platformei pentru influenceri este să acorde atenție la numărul postărilor sponsorizate, la folosirea exprimărilor cu stereotipuri și la fotografiile mult prea editate.

În 2022, creatorii sunt și proprietari

Creatorii încep să caute soluții pentru a fi stăpâni pe conținut, pe datele generate și pe comunități, folosind ca soluții platforme și aplicații mobile proprii, newslettere pe servere proprii, NFT-uri pentru a-și monetiza munca.

La început ilustratorii și designerii au îmbrățișat acest trend, au urmat vedete din muzică și sport – și e doar începutul. Reacții Big Tech? TikTok, de exemplu, a lansat recent proiectul „Own the Moment”, unul care permite fanilor să dețină momente virale de la creatori de top, notează Mocapp.

Ce trebuie să facă influencerii? Să acorde atenție la schimbările de politică și strategie ale platformelor și oportunitățile pe care le aduc. 2022 este anul în care va crește potențialul de a derula activități comerciale pe aceste platforme și vom vedea noi modele sustenabile de plată ce vor continua să fie dezvoltate pentru a recompensa creativitatea, mai explică Mocapp.

În 2022, influencerii sunt și parteneri, nu doar furnizori

2022 este anul în care brandurile vor angaja creatori in-house sau outsourcing pentru a comunica mai bine, pentru a spune o poveste de brand mai puternică și, în final, pentru a deține ceea ce aceștia creează - adică drepturile de autor pentru conținutul co-branded, spune platforma.

Recomandare pentru branduri: Dacă intenționați să apelați la un influencer care să administreze și crească comunitățile online ale brandului, criteriile esențiale sunt performanța în a-și gestiona propriile comunități (onestitate, stabilitate, engagement) și în egală măsură empatia pe care o are față de consumatorii brandului vostru (cu accent pe valori), transmite Mocapp.

Citeste si:
Decizie neașteptată: Selena Gomez își vinde compania de cosmetice Rare Beauty
Decizie neașteptată: Selena Gomez își vinde compania de cosmetice Rare Beauty

De la una la trei dimensiuni

O întreagă generație a crescut practic cu YouTube și, mai nou, cu TikTok. Iar acești oameni ajung acum în piața muncii, iar pentru a fi competitiv pe piață trebuie să comunici pe limba lor: podcast-uri, vloguri și stories. Dar video 2D este o experiență mai puțin folosită decât cea 3D! Explorarea de noi teritorii, cum ar fi realitatea augmentată (AR) și realitatea virtuală (VR) este o idee demnă de reținut pentru anul 2022, notează compania de Influencer Marketing.

Ce trebuie să facă brandurile? Brandurile sunt îndemnate să aducă conținut audio si video, nu doar fotografii și text în social media. În plus, din ce în ce mai mulți oameni consumă conținut video și audio, fie că e vorba de reels, vlogs sau podcasts. Astfel, Mocapp îndeamnă brandurile sa construiască mai multe campanii în jurul influencerilor care dețin podcasturi, fenomen din ce în ce mai popular în România ultimilor ani, notează Mocapp.

Între multichanel și omnichanel

Mocapp încurajează brandurile să colaboreze cu influencerii prin strategii bine gândite și sa facă apel la răbdare. În 2022, influencerii sunt parte dintr-o strategie de marketing gândită pe mai multe canale de comunicare (multichannel) și pe întreaga călătorie a consumatorului (omnichannel), mai notează platforma.

Recomandare pentru branduri: Social Media nu are un singur câștigător și nu e un joc cu sumă zero (TikTok crește. YouTube crește. Linkedin crește), ci dimpotrivă, cu fiecare inovație, universul de oportunități e potențat, notează compania de influencer marketing.

Linkedin, de exemplu, s-a poziționat ca un fel de „Facebook pentru antreprenori și manageri", iar secțiunii dedicate job-urilor i s-au adăugat tool-uri pentru crearea și promovare conținut relevant, mai ales în zona B2B.

Micro&Social&Live

Dacă ne uităm la strategiile preferate ale brandurilor din diferite industrii și verticale, observăm cum e-Commerce-ul este deja lider al bugetelor de influencer marketing: în lume, 51% din companiile care au derulat în 2021 campanii cu influenceri dețin un magazin online, iar peste 90% din magazinele online au bugete lunare de marketing cu influenceri, potrivit Mocapp.

Dintre toate categoriile de creatori digitali, din 2021 marketerii investesc prioritar în campanii cu micro-influenceri (10.000-100.000 followers), care au autenticitate, engagement, acces la nișe, scalabilitate, încredere.

Pe lângă micro-influenceri, un concept cheie este social commerce (produse vândute direct prin intermediul canalelor social media) și se întrevede o nouă schimbare în acest domeniu: Live Shopping - procesul interactiv de cumpărare prin care cumpărătorii urmăresc live o prezentare a produsului, făcută de un influencer direct în magazinul online al brandului, pun întrebări, schimbă impresii și cumpără printr-un simplu click, fără a opri sesiunea de prezentare.

Astfel, brandurile sunt încurajate să își diversifice optiunile de achiziții online pentru consumatori în 2022. Dacă în e-commerce-ul tradițional, 2% este considerată o rată de conversie bună, Live Shoppingul aduce o rată de conversie care ajunge la 10% - practic, de cinci ori mai multe tranzacții.

Tendințe influencer marketing 2022

Trendurile selectate iau în considerare comportamentul consumatorilor și al profesioniștilor din industria de marketing la nivel global, inovațiile tehnologice și politicile marilor jucători din Social Media, respectiv analiza statisticilor platformei MOCAPP din ultimele 18 luni.

„Monitorizăm constant 8 rețele sociale și lucrăm cu peste 1.000 de influenceri din 9 țări - iar numărul campaniilor derulate de branduri crește semnificativ de la an la an. Ne-am propus să ieșim constant cu analize care să ajute specialiștii din industria de marketing și să le aducem în atenție trendurile în momente-cheie.

Fenomenele care câștigă teren precum cele 7 tendințe identificate în această analiză sunt oportunități pentru branduri, care își pot fundamenta mai bine strategiile de conectare cu consumatorii, dar și pentru creatorii de conținut, pentru fidelizarea comunităților cu care relaționează”, precizează Florin Grozea, fondator și manager MOCAPP.

Lansată în noiembrie 2019, MOCAPP este platforma Influencer Ads care deține o bază mare de date în domeniu - peste 1.000 de influenceri din nouă țări, cu peste 191.700 de data-points.

Platforma a fost fondată de către antreprenorul Florin Grozea și a atras mai multe investiții, cea mai recentă venind din partea ROCA X și NETOPIA Ventures. În 2021, MOCAPP și-a făcut debutul pe piețele din Spania, Bulgaria și Polonia, iar din 2022 își propune intrarea pe piața britanică.

Sursa foto: Pexels

Retail.ro /  Retail.ro /  Interviuri și Analize /  Trenduri în piața de influencer marketing în 2022: brandurile se adaptează schimbărilor, iar influencerii generează un alt tip de conținut