Lectură de 4 minute

23 Mai 2022 - Interviuri și Analize

Topul producătorilor de lactate din România: companiile străine domină clasamentul

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

Clasamentul producătorilor de lactate a rămas, în 2020, similar anului anterior, cea mai mare schimbare fiind provocată de bistrițenii de la Monor. Francezii de la Lactalis rămân în fruntea clasamentului, cu brandurile pe care le dețin: Albalact, Covalact, LaDorna și Rarăul, având cumulate o cifră de afaceri de 1,3 miliarde de lei. 

Albalact, parte din grupul francez Lactalis, rămâne cel mai mare producător de lactate din România, potrivit datelor din 2020, când raporta o cifră de afaceri de 762,9 milioane de lei și un profit de 22 de milioane de lei, cu cei 459 de angajați. Compania, care deține brandurile Zuzu, Fulga, Rarăul și Poiana Florilor și are fabrica în Alba, a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri de 13%.

Pe locul al doilea se clasează Danone, care păstrează distanță față de liderul pieței de lactate și raportează o cifră de afaceri de 633,4 milioane de euro și un profit de 21 de milioane de euro, cu 376 angajați. Vânzările produselor Danone, o parte realizate și în fabrica din București, unde s-a dat în funcțiune anul trecut o nouă linie de ambalare, după o investiție de 4 milioane de euro, au crescut ușor în 2020, cu circa 3% față de 2019, iar numărul angajaților a rămas constant.

Podiumul din 2020 îl prind grecii de la Olympus, asemenea anului anterior, raportând o cifră de afaceri de 537,4 milioane de lei, un profit de 12,6 milioane de lei și 436 de angajați. Compania, care a investit aproape 140 de milioane de euro în fabrica din Halchiu, județul Brașov, în ultimii zece ani, și-a majorat cifra de afaceri cu 5,4% în 2020, față de 2019, dar numărul angajaților s-a redus cu 32.

Hochland, care a intrat pe piață în 1993 prin compania Whiteland, importator de branză topită, ocupă acum locul al patrulea în clasament, cu o cifră de afaceri de 495,3 milioane de lei, în 2020 și un profit de 31,5 milioane de lei, cu 409 angajați. Cu două fabrici în Mureș, nemții de la Hochland și-au majorat afacerile cu 12%, cu același număr de angajați.

Clasamentul producătorilor de lactate în 2020. Sursa date: ONRC

Companie Cifră de afaceri Profit Angajați
Albalact 762.972.042 22.081.276 459
Danone 633.486.912 21.177.800 376
Olympus 537.407.046 12.647.841 436
Hochland 495.345.347 31.549.438 409
FrieslandCampina 469.506.184 29.708.097 574
Covalact 244.836.892 106.81.637 272
Simultan 243.078.361 6.490.829 276
Dorna 213.364.696 -26.058.928 162
Monor 132.722.435 6.275.535 236
Rarăul 124.566.650 1.328.811 242

Pe locul al cincilea se află FrieslandCampina, care produce brandurile Napolact și Campina în cele două fabrici din Cluj și Târgu Mureș, cu afaceri de 469,5 milioane de lei, un profit de 29,7 milioane de lei și 574 de angajați. În 2021, veniturile olandezilor au scăzut pe plan local, dar anul acesta se așteaptă să treacă de 500 de milioane de lei.

Compania Covalact, a francezilor de la Lactalis, raportează pentru anul 2020 afaceri de 244,8 milioane de lei, un profit de 10,6 milioane de lei și 272 de angajați. Compania, cu fabrici în Sfântu Gheorghe și Miercurea Ciuc, și-a diminuat veniturile ușor, cu 2,4% față de 2019.

Pe locul șapte se află procesatorul de lapte Simultan, care fabrică și produse proprii sub brandul SIM: lapte, smântână, brânzeturi și unt în unitatea din Ortișoara, de la Timișoara. Cifra de afaceri a companiei deținută de Florin Ioan Herbai a crescut cu 47% în primul an pandemic și a ajuns la 243 de milioane de lei și un profit de 6,4 milioane de lei. Astfel, procesatorul și producătorul de lapte face cel mai mare salt și produce cea mai semnificativă schimbare din clasament, detronând Dorna Lactate, care face parte tot din portofoliul Lactalis.

Dorna a înregistrat o cifră de afaceri de 213,3 milioane de lei și o pierdere de 26 de milioane de lei, în 2020, pandemia diminuându-i afacerile de la 223 de milioane de lei și amplificându-i pierderea de la 1,4 milioane de lei. Lactalis a închis fabricile de producție Floreni și Vatra Dornei ale brandului, a concediat angajați și a mutat producția portofoliului de lactate în celelalte fabrici românești ale grupului, de la Albalact și Covalact.

Urmează în clasament producătorul lactatelor Monor, din Bistrița Năsăud, cu afaceri de 132,7 milioane de lei, un profit de 6,2 milioane de lei și 236 de angajați. Compania, deținută de Adrian Creosteanu, Ioan Neagoș și Alin Neagoș, și-a majorat cifra de afaceri cu 26% în primul an de pandemie.

Pe poziția a zecea se clasează Rarăul, parte din grupul Lactalis, cu o cifră de afaceri de 124,5 milioane de lei și un profit de 1,3 milioane de lei. Afacerilor companiei, care are 242 de angajați, au crescut cu 12,4% în 2020.

Retail jobs
Retail.ro /  Retail.ro /  Interviuri și Analize /  Topul producătorilor de lactate din România: companiile străine domină clasamentul