Lectură de 2 minute

29 Jun 2021 - Interviuri și Analize

Studiu: Peste 30% dintre români includ în alimentația lor produse ecologice

Roxana Vasile

Abonează-te pe  

Peste 30% dintre români consumă produse ecologice și sunt de părere că un comportament responsabil are impact pozitiv asupra mediului înconjurător (86%), conform unui studiu realizat de Reveal Marketing Research.

Produsele ecologice câştigă popularitate în toată Europa, inclusiv în România, unde tot mai mulţi români sunt dornici să adopte un stil de viață mai sănătos.

Românii sunt tot mai interesați de a duce un stil de viață mai sănătos (44%). Astfel, 32% dintre români obișnuiesc să consume produse ecologice de două-trei ori pe săptămână. În plus, 6 din 10 români declară că iau măsuri pentru a contribui la reducerea poluării și îmbunătățirea calității aerului.

Tendința către un stil de viață sănătos este prezentă la 3 din 10 români și constă în dorința de a proteja mediul înconjurător (17%), de a face mai mult sport (15%), de a fi mai cumpătat (14%) și de a consuma produse ecologice de câteva ori pe săptămână (32%). Printre beneficiile consumului de produse ecologice se numără:

  • produsele bio sunt mai hrănitoare (38%)
  • produsele ecologice au un conținut mai ridicat în vitamine, antioxidanți și minerale (55%)
  • originea verificată a produselor (39%)
  • calitatea garantată a produselor (54%)
  • reconectarea cu natura (45%)

Pe lângă alimentație, românii dau dovadă de responsabilitate și prin inițiativa de a contribui la reducerea poluării si îmbunătățirea calității aerului (60%).

Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piață full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development.

Metoda de colectare pentru proiect este CAWI (computer assisted web interview). Datele au fost colectate lunar, în perioada 04-10.06.2021, pe un eșantion reprezentativ national (urban și rural) de 1.024 de persoane. Marja de eroare este de +/-3%. Nivel de încredere: 95%.

Citeste si:
Cum arată un centru comercial ”verde”? Răspunsul lui Marius Barbu, Group Asset Director NEPI Rockcastle
Cum arată un centru comercial ”verde”? Răspunsul lui Marius Barbu, Group Asset Director NEPI Rockcastle

Retail.ro /  Retail.ro /  Interviuri și Analize /  Studiu: Peste 30% dintre români includ în alimentația lor produse ecologice