Lectură de 3 minute

30 Jun 2022 - Interviuri și Analize

Studiu: 55% dintre români consumă ciorbe și supe zilnic

Viorela Pitulice

Abonează-te pe  

Mai mult de jumătate dintre români consumă zilnic o supă sau o ciorbă, iar pentru majoritatea lor, ciorbele și supele reprezintă o parte din moștenirea gastronomică bine înrădăcinată, dar și una dintre cele mai simple modalități de a obţine nutrienţii necesari în fiecare zi.

Sursa foto: Sursa Foto: Pixabay.com

Conform unui studiu comandat de brandul de electrocasnice britanice Morphy Richards, ce analizează comportamentul de consum al românilor, 55% dintre aceștia au în meniul zilnic o supă sau o ciorbă, 41% le consumă de cel puțin două sau trei ori pe săptămână, în timp ce doar 4% aleg supe și ciorbe o dată pe săptămână.

Studiul a fost realizat în două etape, la finalul anului 2020 și în luna iunie a acestui an și a presupus atât o analiză cantitativă, cât și una calitativă pe o populație digitalizată, preponderent din mediul urban.

Demografia supelor și ciorbelor

Supele și ciorbele sunt nelipsite în casele românilor, fiind consumate de toți membrii familiei. Cu toate acestea, există diferențe în ceea ce privește tipul preferat. Supele cremă sunt oferite celor mici începând cu perioada de diversificare alimentară și sunt preferate de femei și de respondenții tineri. Bărbații aleg ciorbele, considerându-le mai consistente în comparație cu supele cremă ce au o textură și o consistență mai ușoară.

În plus, supele și ciorbele sunt considerate deosebit de importante pentru copii și sunt văzute de părinți ca parte indispensabilă a rutinei zilnice de alimentație.

Supele și ciorbele în meniul românilor

Atunci când trebuie să aleagă, ciorbele și supele sunt consumate deopotrivă: 55% dintre respondenți preferă ciorbele, iar 45% supele. 99,5% consideră că acestea pot fi consumate în orice anotimp, iar 98.7% declară că reprezintă alimentul apreciat de întreaga familie. Mai mult, supa de pui ocupă locul întâi în preferințele a 64% dintre respondenți, urmată de supa de legume și de supa cremă de legume.

Pe lângă supe și ciorbe, în ceea ce privește gastronomia locală, respondenții declară că apreciază și sarmalele și mămăliga cu brânză sau ciulama.

Supe și ciorbe bogate în nutrienți în doar 21 de minute

Morphy Richards este aliatul tuturor românilor care iubesc supele și ciorbele și devine parte din ritualul lor culinar datorită unei noi categorii de produs – Soup Maker-ul, un aparat inteligent pentru a pregăti supa zilei, proaspătă și hrănitoare, în doar 21 de minute.

Citeste si:
Ceaiul de plante, una dintre cele mai consumate băuturi în rândul românilor în timpul pandemiei
Ceaiul de plante, una dintre cele mai consumate băuturi în rândul românilor în timpul pandemiei

Soup Maker-ele Morphy Richards sunt create pentru a fi dispozitivele ideale de pregătire a supei zilei, făcute în casă. În funcție de model, produsele de tip Soup Maker oferă funcții speciale pentru a răspunde diferitelor nevoi de a găti supa – de la formatul Compact, cu două porții, până la aparatele cu o capacitate extinsă, de patru porții, și funcționalități-cheie precum sotare, cântărire, menținere caldă, reîncălzire, pauză sau timer.

În plus, la începutul lunii iulie, Morphy Richards a pregătit reduceri surpriză pentru toți cei ce vor să descopere aceste dispozitive, la un simplu click în magazinul virual.

Fondat în 1936, brandul britanic de electrocasnice Morphy Richards a reprezentat întotdeauna la cel mai înalt nivel designul britanic și tradiția de a aduce împreună lumi și idei diferite. Moștenirea pe care Morphy Richards o continuă și astăzi sunt produsele sale inovatoare, accesibile, care îmbunătățesc calitatea vieții.

Retail.ro /  Retail.ro /  Interviuri și Analize /  Studiu: 55% dintre români consumă ciorbe și supe zilnic