Lectură de 4 minute

17 Feb 2021 - Interviuri și Analize

Românii și curățenia: ce produse cumpără și cum a schimbat pandemia obiceiurile de achiziție

Andra Imbrea

Abonează-te pe  

45% dintre respondenții unui studiu derulat de Reveal Marketing Research spun că obișnuiesc să facă zilnic sau aproape zilnic curățenie. De asemenea, 46% dintre români spun că preferă ofertele de tipul 3+1 gratis, 1+1 gratis, atunci când vine vorba despre achiziționarea produselor de curățenie.

Reveal Marketing Research a derulat un studiu privind comportamentul de consum al romanilor cu privire la produsele de curățenie în această perioadă. Studiul a urmărit frecvența activităților de igienizare, loialitatea față de brandurile produselor de curățenie și preferința pentru locurile de achiziție a acestora.

1 din 2 români face curățenie aproape zilnic

45% dintre respondenți spun că obișnuiesc să facă (aproape) zilnic curățenie, iar aproape un sfert (24%) fac acest lucru de 2-3 ori pe săptămână. Femeile dedică mai mult timp curățeniei decât bărbații: 55% dintre ele declara că fac asta zilnic, comparativ cu 37% dintre bărbați care spun același lucru. Cei mai harnici dintre respondenți sunt persoanele cu vârste intre 25-34 de ani (50% dintre ei au spus că fac curățenie zilnic), urmați de aproape jumătate (49%) dintre cei peste 55 ani.

Cele mai frecvente activități sunt:

  • Spălatul vaselor – 9 din 10 respondenți spun că fac asta zilnic (87%)
  • Spălatul rufelor – 4 din 10 români spun că fac asta de 2-3 ori pe săptămână, în special persoanele între 35-44 ani și cu venituri medii
  • Geamurile sunt spălate mai rar - 22% dintre respondenți spun că fac acest lucru de 2-3 ori pe lună, iar 19% spun că le spală o dată pe lună.

De unde cumpără românii produse de curățenie

Potrivit Reveal Marketing Research, românii declară că preferă să cumpere produse de curățenie din supermarket sau hypermarket (78%), pe când doar 16% dintre respondenti merg la magazinele din proximitatea locuinței. Comenzile online pentru produse de curățenie sunt preferate de doar 6% dintre români.

Jumătate dintre respondenți cumpără mai multe produse cu dezinfectant din cauza contextului COVID-19.

45% dintre respondenți declară că în prezent cumpără aceleași produse că înainte de pandemie, însă adaugă în coș și câteva produse noi care conțin dezinfectant sau alte substanțe active, mai ales cei mai maturi – persoane de 45-55 de ani. 5% dintre respondenți spun că acum aleg mai degrabă alte produse ce conțin dezinfectant sau alte substanțe active.

Totuși, 1 din 2 români declară că în continuare cumpără aceleași produse de curățenie că înaintea izbucnirii pandemiei, conform datelor Reveal Marketing Research, mai ales tinerii de 18-24 ani.

Citeste si:
Decathlon lansează un nou portofoliu de produse și dezvăluie noul logo al brandului 
Decathlon lansează un nou portofoliu de produse și dezvăluie noul logo al brandului 

Piața produselor de curățenie este una stabilă - 3 din 10 români cumpără mereu același brand, indiferent de promoții. Tinerii și cei cu venituri medii – cei mai loiali consumatori.

Peste jumătate dintre respondenți (55%) declară că alternează cam aceleași branduri, în funcție de promoțiile de la raft, atunci când vine vorba de alegerea produselor de curățenie, iar 29% dintre români sunt loiali brandului preferat – îl cumpără mereu pe același, fără să țină cont de promoții. În schimb, unii consumatori achiziționează produse de curățenie pe baza promoțiilor de la raft – 13% dintre respondenți au selectat această opțiune. Un procent de doar 3% dintre români spun că se uita la alte criterii și nu cumpără niciodată același brand, făcând alegerea în funcție de reclame pe care le văd sau de atractivitatea ambalajelor.

Cei mai loiali sunt tinerii (18-24 ani) cu un procent de 33% dintre aceștia care achiziționează mereu aceleași branduri pentru produsele de curățenie. Din punct de vedere al veniturilor, cei cu venituri medii se arată cei mai loiali - 32% dintre ei cu acest răspuns. Consumatorii care alternează brandurile sunt, în special, cei cu venituri mari – 68% dintre ei au selectat această opțiune.

Loialitatea e dată de cantitățile mari cumpărate – românii preferă pachetele 3+1 gratis, astfel folosesc un timp îndelungat aceleași branduri.

În medie, 46% dintre români spun că preferă ofertele cu același produs, de tipul 3+1 gratis, 1+1 gratis, atunci când vine vorba despre produsele de curățenie, iar 40% dintre români, în medie, optează pentru ofertele de cantitate, de tipul primești 20% în plus din produsul respectiv, pentru același preț. Pachetele complementare (de exemplu, balsam + detergent) au fost menționate de 28% dintre respondenți ca fiind atractive.

Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piață full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development.

Retail.ro /  Retail.ro /  Interviuri și Analize /  Românii și curățenia: ce produse cumpără și cum a schimbat pandemia obiceiurile de achiziție