Consumatorii români preferă din ce în ce mai mult să comande online produsele necesare în casă, fie că vorbim de cumpărături alimentare de la supermarket, de produse de îngrijire personală sau de la magazine specializate, precum librării sau pet shops. Drept dovadă, în 2023 am înregistrat o creștere semnificativă pe segmentul de comerț rapid (quick-commerce), un plus de 40% față de anul anterior în ceea ce privește comenzile de la supermarket. Dacă ne raportăm la primul semestru al acestui an, tendința de creștere se menține, printre cele mai importante creșteri fiind înregistrate pe categoriile de pet shops și produse de înfrumusețare.
Andrei Manea, Head of Commerce Glovo România
România, în topul piețelor Glovo la nivel global
Pentru următorii doi ani, reprezentantul Glovo a afirmat că vor continua să diversifice toate categoriile de produse disponibile. Compania se concentrează pe oferirea unei experiențe de cumpărături impecabile, replicând precizia și calitatea achizițiilor făcute în persoană. Obiectivele lor includ accesul rapid la toate categoriile de retail și menținerea unor prețuri competitive, reflectând promoțiile disponibile în magazinele fizice.
România este una dintre cele mai de succes piețe pentru Glovo, ocupând locul întâi în Europa de Sud-Est și fiind în top 3 la nivel global în ceea ce privește numărul de comenzi. Manea estimează că, în următorii 20 de ani, 1 din 2 achiziții va fi realizată online, iar experiența de cumpărare va deveni din ce în ce mai simplificată și rapidă, pe măsură ce tehnologia avansează și rata de adopție a comerțului digital continuă să crească.
„Avem deja o bază foarte bună, dacă ne uităm la analizele realizate la nivelul tuturor celor peste 20 de țări în care Glovo activează, România este deja pe primul loc în regiunea Europei de Sud-Est și în primele trei țări la nivel global în ceea ce privește numărul de comenzi, fiind una dintre cele mai succes piețe în care operează Glovo și cea mai mare piață din regiunea Europei de Sud-Est. Cu toate acestea, la nivel de piață, încă mai este loc de creștere, dezvoltarea industriei fiind strâns legată de accesul la digitalizare și de creșterea veniturilor. Cred că în 20 de ani vom atinge nivelul în care 1 din 2 achiziții va fi realizată online, iar rata de adopție va crește în continuare. În egală măsură, în tandem cu evoluția tehnologică, vom avea, la nivel de piață, și o experiență de cumpărare mai avansată care să ofere utilizatorului un user journey cât mai facil și rapid”, a declarat reprezentantul Glovo.
Strategia de expansiune pe piața românească
Glovo, platforma multi-categorie, își continuă strategia de extindere și diversificare, având ca principal obiectiv atragerea de noi parteneri strategici și consolidarea prezenței sale în diverse categorii de retail. Rata de adopție a platformei este în continuă creștere, iar Glovo estimează că în următorii doi ani va atrage un număr semnificativ mai mare de utilizatori.
Practic, obiectivele de Q-commerce vizează atingerea a 3 nevoi principale pentru consumatori:
Cumpărăturile de Paște s-au mutat masiv în online: cafea și produse de curățenie, în comenzile eMAG
1. Oferirea unui acces rapid la toate categoriile de retail.
2. Accesul convenabil la întreaga sortimentație de produse disponibilă în magazinele fizice, și la aceleași prețuri, inclusiv reflectarea promoțiilor, toate prin intermediul aplicației Glovo.
3. Furnizarea unei experiențe de cumpărături impecabile, replicând precizia și calitatea cumpărăturilor realizate în persoană.
Glovo a crescut exponențial pe plan local, iar cea mai rapidă creștere a fost chiar pe categoria q-commerce și care acoperă orice în afară de comenzi de la restaurante. Includem aici multiple formate și branduri de magazine alimentare și o paletă diversă de retaileri – de la florării, pet shops sau alte magazine specializate. Totodată, compania și-a propus sa consolideze relației cu partenerii deja existenți și să își mențină atenția asupra segmentelor care au înregistrat creșteri considerabile.