Lectură de 6 minute

14 Mai 2020 - Interviuri și Analize

Pandemie și brutărie: cum s-a adaptat Grain Trip și a construit o comunitate pentru cei care voiau să-și facă pâine cu maia acasă

Andra Imbrea

Pandemia de COVID-19 a afectat mai multe industrii, iar printre primele domenii care au resimțit efectele crizei se numără și HoReCa. Dar inclusiv în acest context există afaceri care au găsit o nouă variantă de a se menține pe linia de plutire și, poate chiar mai important, în gândurile consumatorilor. Este și cazul brutăriei Grain Trip, care, nevoită să-și închidă zona de luat masa, a transformat spațiul într-o băcănie. Mai mult, Grain Trip a mizat pe online și social media și a ajuns astfel să construiască și să țină aproape o comunitate de peste 4.000 de oameni care s-au adunat cu un scop: să învețe să facă maia.

Grain Trip este o brutărie deschisă în urmă cu doi ani și care, din luna aprilie, are și o locație fizică, în București. Odată cu impunerea restricțiilor de circulație, brutăria a rămas funcțională, dar spațiul de luat masa s-a transformat în locație de comercializare și livrare a produselor. Pe lângă produsele de panificație din maia și ingrediente naturale – pâine, baghete, croissante – Grain Trip produce și paste fresh, sosuri și comercializează produse de băcănie, dar și coșuri de dospit, vase ceramice de copt și grătare de răcire.

“Am început să facem livrări de la începutul lunii aprilie, în sistem propriu. Din păcate comisioanele practicate de platformele de profil depășesc cu mult marjele noastre de profit, așa încât ne-ar fi imposibil să fim prezenți acolo”, spune Valentina Ion, fondatoarea Grain Trip.

Comezile se realizează pe WhatsApp, unde brutăria are un cont premium, o variantă de lucru în această perioadă, după cum spune Valentina, dar și în cadrul magazinului online de pe Facebook. “Avem intenția de a avea și o prezență online, dar în ultima vreme nu am avut timp să ne ocupăm cum trebuie. Sperăm să fim online cât de curând”.

Pandemie și brutărie

Grain Trip avea o producție mai mică decât cererea încă dinainte de pandemia de Covid-19, din cauza proceselor complicate pentru fiecare produs în parte. “Nu am văzut modificări majore în vânzări, având o producție limitată. Cererea de produse nu a scăzut, mai ales de când am introdus și sistemul de livrări. Ce am văzut este o rearanjare a vânzarilor pe categorii, cu produsele de băcănie care câștigă tot mai mult teren”, explică fondatoarea brutăriei.

Citeste si:
Reducerea impozitului pentru proprietarii de spații comerciale – o ecuație cu multe necunoscute

La nivel de business, pandemia de coronavirus nu a afectat Grain Trip, astfel încât toți angajații și-au păstrat locurile de muncă. “Lucru care ne face foarte fericiți. Avem o comunitate extrem de legată în jurul nostru, care ne-a rămas alături și chiar ne-a “ghidat” spre nevoile specifice pe care ei le au în această perioadă, așa încât ne-am adaptat cumva din mers noii ordini a lucrurilor”, spune Valentina.

Orice scenariu pe care îl aveam la început de an este în ceață acum. Am pornit în acest an cu un spațiu suplimentar închiriat, cu dorința de a deschide un mic bistro lângă brutărie. În acest moment am pus acest proiect pe hold și ne ocupam full time de modificările pe care trebuie să le facem la brutărie, precum și de comunitatea noastră, Homebakers by Grain Trip.

Comunitate: Homebakers by Grain Trip

Separat de toate modificarile pe care le-au făcut in fluxurile de la brutărie, care a rămas deschisă în continuare, dar cu implementarea măsurilor de distanțare socială, fondatorii brutăriei au lansat într-o după-amiază de duminică o provocare clienților săi.

“Nefiind siguri de ce ne rezervă viitorul am întrebat cine vrea să învețe împreună cu noi să își crească o maia de la 0 și apoi să facă pâine cu maia. Atât și nimic mai mult. Răspunsul a fost amețitor, până a doua zi aveam sute de share-uri, sute de mesaje, mii de oameni înrolați, iar grupul a fost creat pentru a avea un cadru organizat, separat de pagina brutăriei, unde noii noștri prieteni Homebakers să se desfășoare. Homebakers by Grain Trip a depășit deja 4500 de membri și se conturează a fi o comunitate foarte legată și implicată în această terapie a pâinii făcute în casă, ceea ce nu poate decât să ne bucure. Oamenii au găsit în aceste vremuri tulburi un refugiu, o activitate care este și utilă și plăcută”, povestește Valentina Ion.

Citeste si:
Grupul suedez H&M aduce în România alte branduri: COS, Weekday, Monki, &Other Stories și Arklet vor fi disponibile ONLINE

Maiaua este un agent de fermentare și dospire, folosit cel mai des în pâine, dar care poate fi utilizat și în aluaturile de cozonac, biscuiți, și alte produse de panificație. Practic, maiaua este înlocuitorul drojdiei comerciale, care a lipsit cu desăvârșire din magazine în prima parte a stării de urgență. Astfel, cei de la Grain Trip au veni cu o soluție care a bifat mai multe dintre nevoile românilor în izolare: aceea de a folosi puține ingrediente, de a avea instrucțiuni transmise online, de a înlocui unui ingredient vital în produsele de panificație și chiar drojdia.

Și deși a început cu provocarea de a realiza maia și pâine de casă, în cadrul grupului de Facebook se discută acum interpretări ale rețetelor pentru produse de panificație.

Noi credem că această inițiativă nu a făcut decât să ne țină aproape comunitatea pe care deja o construisem în 2 ani de brutărie Grain Trip.

“Cred că mai ales acum este vremea să ne fim cât mai aproape, nu să ne îndepărtăm. Grain Trip nu este o brutărie care să se bazeze pe rețete, este anul 2020, este plin Internetul de rețete de pâine și nu am inventat noi nici pâinea, nici maiaua. Noi insistam, atât la brutărie, cât și pe grupul de homabaking pe înțelegerea aluaturilor și a maielei, de aceea nici pe grup nu prea postăm rețete propriu-zise, mai mult încercam să împărtășim din ce am ajuns noi să înțelegem despre aluaturi în acești ani de făcut pâine și patiserie. Credem că odată ce membrii comunității vor ajunge să înțeleagă cu adevărat aluaturile acelea vor putea să își creeze singuri rețete care să le fie pe plac". 

Nu cred că brutăria și comunitatea în care îi învățăm pe oameni cum să își facă singuri pâine în casă se exclud reciproc, deși mulți ne-au spus că e “nebunie curată” să facem așa ceva. Răspunsul oamenilor care ne trec pragul a fost nu vor mai întreba niciodată de ce o pâine costă atât la noi, căci un produs făcut de la stadiul de maia până la produs finit de un om, un produs fermentat 24 până la 72 de ore nu poate fi ieftin. Mai în gluma, mai în serios, mulți oameni realizează acum munca ce stă în spatele unui produs bun, pierderile care sunt inevitabile când lucrezi fără drojdie, aditivi și alte asemenea".

Retail.ro /  Interviuri și Analize /  Pandemie și brutărie: cum s-a adaptat Grain Trip și a construit o comunitate pentru cei care voiau să-și facă pâine cu maia acasă