Anca Olteanu 
Pentru economiile emergente, această potențială mutare virtuală ar putea deveni un pilon al dezvoltării. Asia de Sud-Est se prefigurează ca regiune cu potențial ridicat, în special India și Indonezia; la fel ca alte țări mari emergente, cum ar fi Brazilia și Polonia.
Cu toate acestea, relocarea virtuală ar putea genera anxietate economică în rândul angajaților din economiile mature și ar putea deveni o sursă de risc politic.
Tentația relocării virtuale
În ultimele decenii, relocarea activității industriale și creșterea lanțurilor globale de aprovizionare au fost unii dintre principalii factori de creștere a productivității. Cu toate acestea, de câțiva ani, acești indicatori de productivitate și eficiență au scăzut.
Pentru a continua să crească nivelul competitivității și să reducă nivelul costurilor, companiile pot fi tentate să mute servicii și activități în țări cu costuri mai mici ale forței de muncă, așa cum s-a întâmplat în trecut cu serviciile IT și call center. Coface estimează că firmele franceze ar economisi 7% din costurile forței de muncă, chiar dacă doar 1 din 4 locuri de muncă de la distanță ar fi relocat.
Odată cu pandemia Covid-19, aproape 40% din forța de muncă din Europa a muncit de la distanță în perioada carantinei din al doilea trimestru al anului 2020. Surprinse de productivitatea forței de muncă, companiile sunt din ce în ce mai atrase de ideea unei forțe de muncă virtuală globalizată. În SUA, ponderea organizațiilor care doresc să angajeze personal de la distanță cu normă întreagă cu sediul în străinătate a crescut la 36%, în creștere de la 12% înainte de pandemie.
Câte locuri de muncă se pot desfășura de la distanță?
Cu cât o economie se bazează mai mult pe activități de servicii bazate pe cunoștințe aprofundate, cu atât forța sa de muncă poate lucra mai mult de la distanță. Într-un sondaj realizat în luna octombrie 2020 pe muncitori americani, 62% dintre respondenții cu studii superioare au declarat că munca lor ar putea fi realizată de la distanță. Potrivit Organizației Internaționale a Muncii, doar 13% din locurile de muncă din țările emergente pot fi realizate de la distanță, comparativ cu 27% în țările bogate.
Totuși, acest lucru nu înseamnă că toate locurile de muncă pot fi relocate. Multe sarcini necesită prezență parțială fizică, contact personal cu clienții sau o bună înțelegere a culturii locale.
Perspective economice: costurile de producție vor crește. Nicio regiune nu va fi scutită de inflația importată și de întreruperile lanțurilor de aprovizionare
Pentru țările bogate, relocarea virtuală ar putea deveni o sursă de risc politic, în același mod în care dezindustrializarea a contribuit la creșterea populismului. Presiunile concurenței globale pot provoca anxietate economică în rândul angajaților cu studii superioare, alimentând polarizarea politică.
În cele din urmă, unele țări emergente sunt mai bine poziționate decât altele pentru a atrage investiții virtuale de relocare.
