Lectură de 2 minute

25 Oct 2021 - Interviuri și Analize

Munca de la birou rămâne esențială. Doar 10% dintre angajați vor să lucreze exclusiv de acasă

Roxana Vasile

Abonează-te pe  

Angajații români care au fost nevoiți să lucreze mai mult de acasă în ultimele 18 luni din cauza pandemiei de COVID-19 doresc să revină la birou, în condițiile în care mai mult de jumătate dintre aceștia asociază revenirea la birou cu „întoarcerea la normalitate” și resimt lipsa socializării cu colegii, potrivit studiului ”Back to the Office” realizat de Cushman & Wakefield Echinox.

Prima jumătate a anului a marcat deja revenirea la birou a unui număr mai mare de angajați la nivel național, astfel că 43% dintre respondenți spun că au lucrat în special de la birou, comparativ cu 36% în intervalul mai-decembrie 2020, respectiv 29% în perioada de lockdown din martie-mai 2020, potrivit sondajului.

„Deschiderea școlilor și a gradinițelor a favorizat creșterea numărului de angajați care s-au întors la birou, mai ales în rândul celor de peste 30 de ani care, în perioada în care copiii învățau online nu puteau veni la birou chiar dacă și-ar fi dorit deoarece nu aveau cu cine să îi lase. Mai mult decât atât, tinerii de până în 27 de ani au preferat să meargă la birou în lipsa unui spațiu potrivit de lucru acasă”, Mădălina Cojocaru, partner office agency, Cushman & Wakefield Echinox:

Obiceiul de a lucra în timpul pandemiei

Nevoia de a merge la birou rămâne în continuare ridicată, în condițiile în care, întrebați dacă ar avea de ales de unde să lucreze, doar 10% dintre angajați au răspuns că doresc să lucreze exclusiv de acasă.

Importanța biroului este și mai vitală în București, unde 96% dintre respondenți vor să lucreze cel puțin o zi pe săptămână de la birou, comparativ cu orașele regionale, unde ponderea acestora este de 87%.

Studiul a fost realizat în București și în principalele orașe regionale, acoperind angajați din mai mult de 10 sectoare de activitate diferite, printre care IT, financiar, producție, servicii profesionale sau servicii publice. Raportul este bazat pe un sondaj realizat în luna iulie pe un eșantion de circa 500 de respondenți. Datele au fost colectate de MKOR Consulting, o companie independentă de cercetare de piață.

Retail.ro /  Retail.ro /  Interviuri și Analize /  Munca de la birou rămâne esențială. Doar 10% dintre angajați vor să lucreze exclusiv de acasă