Lectură de 8 minute

22 Jun 2021 - Interviuri și Analize

Iehana, afacerea de familie a unei profesoare de matematică, cu cosmetice românești produse din ingredintele propriei sere

Roxana Vasile

Abonează-te pe  

Iehana, afacerea pe bază de plante cultivate în propria seră are ,,rădăcini'' într-un mic oraș de munte, Breaza. Businessul de familie a fost construit în anul 2013 de profesoara de matematică Iulia Iancu și fiica ei, Medeea, pentru care brandul a fost, la început, doar un experiment. Fondatoarele au vorbit, într-un interviu pentru Retail.ro, despre povestea și munca din spatele brandului.

 

Povestea afacerii a început în momentul în care Iulia și Medeea, mamă și fiică, au mers la un târg de produse în București, unde au făcut cunoștință cu apa Kangen, ingredientul care a pus bazele Iehana Cosmetics.

,,Mama mea pe atunci era pasionată de produse cosmetice, făcea tot felul de produse, ceaiuri, de la zero. Își cumpăra plante, le cultiva, era pasionată de aceste lucruri, iar descoperind acest ingredient, apa Kangen, în urma participării la un târg local, ne-am gândit cum ar fi să o includem în noul nostru brand de cosmetice. Ne-am gândit că dacă tot facem acest pas ar fi ideal să avem o noutate cu care să ne diferențiem pe piață'', spune Medeea Haruki, brand manager și CEO al companiei, într-un interviu pentru Retail.ro.

Iehana, între pasiune și experiment

Fondatoarele Iehana Cosmetics au început afacerea dintr-un experiment, după ce au investit doar 200 de euro și au deschis un blog unde expuneau produsele.

,,Când am pornit cu cele trei produse eram foarte mult la început. Eu sunt cea care se ocupă încă de etichetă, dar atunci eram foarte la început și nu aveam experiență. Atunci etichetele arătau pe măsură, nu era nimic extraordinar. Pentru crearea site-ului m-a ajutat un coleg de facultate, am plătit în jur de 50 de euro să îl fac, dar arăta ca un blog, nu avea nicio legătură cu ce este acum. Totul era ca atunci când nu ai sufieciente resurse. Dar acest lucru face interesant și toți pașii prin care treci. Trebuie să crești treptat și să investești resursele pe care le ai. Obișnuiam să participăm la târguri locale atunci pentru a ne promova. Cam asta era direcția în care mergeam pe atunci'', a menționat Medeea.

În prezent, Iehana livrează în țară, dar și în Europa și Statele Unite. Cosmeticele românești au ajuns chiar și în Japonia și China, iar în prezent fondatoarele discută cu o serie de magazine nișate din Berlin, Amsterdam și Barcelona.

Afacerea din plante a fostei profesoare de matematică

Produsele Iehana Cosmetics sunt făcute din ingrediente (134 la număr) cultivate și îngrijite în propria seră. Iulia Iancu, una dintre fondatoare, fostă profesoară de matematică, este chimist și se ocupă de procesul de cultivare și producție.

Citeste si:
Schimbări la vârful Grupului Marionnaud: cine preia conducerea unuia dintre cei mai mari retaileri de cosmetice și parfumuri din Europa
Schimbări la vârful Grupului Marionnaud: cine preia conducerea unuia dintre cei mai mari retaileri de cosmetice și parfumuri din Europa

,,Îmi place să creez, sunt un creator. Îmi place să creez un produs, o cremă sau un sirop sau un ceai, un mix de plante. Îmi place pentru că am observat că pământul moștenit de la bunici este un pământ foarte curat, negru, propice pentru a cultiva. Am pornit cu câteva plăntuțe la început și ușor-ușor ne-am dezvoltat. Este o magie să creezi ceva din ceea ce ai în jurul tău. Nu pot să îți descriu cât ești de entuziasmat când te duci în grădină și rupi o frunză, o floare și le usuci și faci cu ceea ce ai la îndemână să îți creezi propria ta farmacie sau propria ta cremă, propriul tău sirop. Să creezi de la zero presupune o dăruire față de natură, față de plantă, să știi când și cum să o recoltezi pentru că nu trebuie să distrugi planta'', ne-a spus Iulia Iancu.

Experiența ca profesor de matematică a fost un plus pentru pasiunea în cosmatologie a Iuliei și pentru startul unui business în domeniul cosmeticelor.

,,Trebuie să știi să faci alegerea potrivită pentru ingrediente. Să știi să încadrezi, inclusiv când cultivi plantele îți trebuie matematică. Trebuie să știi când, cum și cât trebuie udate plantele. Merge până la calculul de materii prime, materiale necesare, cum reușești să îți faci un flux tehnologic, cum încadrezi fiecare reper, absolut tot. Aici ai nevoie de logică și de matematică'', a explicat Iulia.

Fiica Iuliei, Medeea se ocupă de descrierea produsului, etichete, design, site-ul Iehana, reduceri, newsletter, marketing, mail-uri și relația cu distribuitorii.

Cum folosesc apa Kangen

Produsele Iehana se diferențiază prin substanțele active pe care le au în compoziție, după cum susțin fondatoarele. Pentru că tot ele sunt și singurele angajate și vor ca totul să meargă conform procedurii, folosesc un ingredient care le ajută să ajungă la rezultatul final de pe piață, apa Kangen.

Apa Kangen este o apă alcalină, ionizată, anti-oxidantă, având un efect de rejuvenare a pielii. În japoneză „Kangen” reprezintă „întoarcerea la origini”.

Apa Kangen este, în primul rând, o apă pură, care se găsea pe Planetă înainte de poluarea acesteia. Practic, este un aparat, un ionizator, la care au lucrat japonezii timp de mai mulți ani și care îți oferă mai multe tipuri de apă: apă beauty, apă cu un Ph ridicat, apă alcalină. Noi folosim în produsele noastre două dintre aceste tipuri, și anume, apa beauty pentru creme hidratante, măști și pentru săpunuri folosim apa cu un pH mai ridicat. Are proprietăți de restructurare, regenerare celulară. Este ideală să o consumi, să o bei, să îți speli fructele și legumele cu aceasta. Automat, având aceste minunății pe care le deținem, am vrut să le introducem în cosmeticele noastre. Pentru că ingredientul principal într-un produs cosmetic este apa, în funcție de produs'', ne-a explicat Medeea.

,,Pielea simte'”

Povestea Iehana a început cu trei produse de bază, fiind dezvoltată ulterior propria gamă pentru femei, dar și primele produse pentru bărbați.

,,Am început cu trei produse și ne-am extins. Avem mai multe categorii de produse, avem produse pentru îngrijirea părului, un șampon cu plante ayurvedice (n.r. - din sistemul tradițional indian de medicină), care conține 13 extracte din plante ayurvedice. Avem apoi o mască de păr reparatoare cu alte 13 plante ayurvedice. Niciun produs de pe piață nu are atât de multe plante care să îți ajute părul de la rădăcină, din bulbul firul de păr și până la vârf.

Avem produse de îngrijire a corpului, unde avem o gamă variată de produse hidratante pentru corp, avem produse de îngrijire a tenului, gama 20+, avem produse tip măști, un gomaj bun bazat cu ingerediente și extracte din aur și argint coloidal, care ajută la împrospătarea celulară și la tonifierea tenului.

Avem produse pentru protecție solară, un ulei de plajă, avem acum o cremă cu un activ filtru cu SPF 50. Ultimul nostru produs este un deodorant natural, fără alumină și fără alte substanțe toxice pentru femei, pentru că sunt studii care arată că 20% din ingredientele deodorantelor de pe piață pot cauza cancerul mamar. Trebuie să faci totul așa cum faci pentru tine. Pielea simte'', a explicat Iulia Iancu.

Procesul de producere al unui produs este unul complex și presupune crearea materialelor, pregătirea lor, pregătirea unei formule de calcul, procedeu care poate dura luni și chiar ani de zile, timp în care este testat. În plus, produsele sunt create în funcție de studierea pieței, de target și de nevoile consumatorilor.

,,Există variante alternative în natură, dar sunt puține, de aceea produsele organice sunt mai scumpe, pentru că volumul plantelor sălbatice, chiar și cele produse în seră, este tot mai mic, din cauza faptului că este mult mai ușor să produci o substanță care să o înlăture pe cea naturală, dar nu poți înlătura efectele adverse pe care le are'', a mai precizat una dintre fondatoare.

Reciclare și sustenabilitate la Iehana

Iehana este fondată pe principii de reciclare și sustenabilitate. Clienții sunt învățați să contribuie la acest proces și aduc înapoi, lunar, ambalajele, fără costuri, și primesc un voucher.

,,Majoritatea produselor noastre sunt îmbuteliate în sticlă, mirror glass, cu protecție UVA-UVB, pentru ingredinte. Astfel, ingredientele sunt păstrate cât mai proaspete. De asemenea, avem și câteva produse îmbuteliate în plastic, în proporție de 10%, însă este un plastic reciclat din plasticul adunat din oceane. Am mizat foarte mult pe acest aspect și, chiar dacă folosim acest plastic, să fie totuși reciclat și să ajutăm în acest sens.Tot ceeea ce facem noi, orice rezid vegetal, orice ambalaj este reciclat. Plantele, rezidul de plante de la extractul de plante este reciclat. Totul este reciclat, se transformă în compost și în fertilizator. La noi nu se aruncă nimic'', a adăugat Iulia Iancu.

Fondatoarele vor să lanseze o linie de produse zero waste, care vor fi ambalate în carton, cu zero deșeuri. Mai mult, pentru anul viitor, Iulia Iancu și-a propus să își înscrie cel puțin două produse la un concurs organizat în Austria care presupune zero deșeuri și folosirea tuturor materialelor reciclate.

Retail.ro /  Retail.ro /  Interviuri și Analize /  Iehana, afacerea de familie a unei profesoare de matematică, cu cosmetice românești produse din ingredintele propriei sere