Lectură de 2 minute

23 Jun 2022 - Interviuri și Analize

Corina Cimpoca, MKOR Consulting: Oamenii dau mai mulți bani pe cumpărăturile online

Roxana Vasile

Abonează-te pe  

Piața de fashion din România își revine și ea după doi ani de pandemie. Chiar și așa, segmentul cumpărăturilor online rămâne unul dintre principalele modalități de shopping ale românilor. ”Oamenii dau mai mulți bani pe cumpărăturile online”, a spus Corina Cimpoca, fondator MKOR Consulting, invitată la evenimentul Fashion ROute, scrie Wall-street.ro

Piața de fashion din România își revine cu un procent de 10% față de 2020, primul an de pandemie în țara noastră. În această perioadă, două aspecte importante au fost identificate:

  • pe de o parte, online-ul a câștigat foarte mult teren în fața offline-ului, eMAG fiind unul dintre retailerii mereu în top,
  • pe de altă parte, segmentul de încălțăminte a fost mai puțin căutat decât cel al articolelor de îmbrăcăminte. Hainele reprezintă 68% din cumpărăturile de fashion ale românilor.

Oamenii dau mai mulți bani pe cumpărăturile online, având un buget mediu de 300 de lei lunar. Doi din zece români au cumpărat exclusiv online în ultima lună”, a spus Cimpoca.

În aceeași ordine de idei, aceasta a precizat că din ce în ce mai mulți tineri plătesc cu telefonul în magazin, după efectuarea cumpărăturilor. În plus, la trendul digitalizării s-au adaptat companiile care au anumite dimensiuni, spune Cimpoca, acestea creându-și aplicații sau coduri ce pot fi scanate pentru o sesiune completă de shopping.

Retail jobs

”În online, raportul calitate-preț este unul foarte important, iar în offline, contează atmosfera din magazin și cum reprezentanții acestuia știu să respecte clienții”, a conchis aceasta.

În 2013, Corina Cimpoca a fondat MKOR Consulting, agenția de Market Opportunity Research. În completarea MKOR Research, care oferă servicii custom de cercetare și consultanță, din 2020 MKOR are și o divizie care se adresează retailerilor online. MKOR Growth combină avantajele cercetării de piață cu beneficiile marketingului personalizat și oferă o gamă variată de produse și servicii pentru lead generation, creșterea conversiilor și asigurarea unui Customer Lifetime Value de nivel superior.

Evenimentul Fashion ROute, organizat de wall-street.ro, a fost sponsorizat de MKOR Consulting, în parteneriat cu Answear.ro.

Sursa foto: Unsplash

Citeste si:
15 ani de Douglas în România: compania a ajuns la 38 de magazine și continuă extinderea
15 ani de Douglas în România: compania a ajuns la 38 de magazine și continuă extinderea

Retail.ro /  Retail.ro /  Interviuri și Analize /  Corina Cimpoca, MKOR Consulting: Oamenii dau mai mulți bani pe cumpărăturile online