Lectură de 3 minute

10 Oct 2019 - Evenimente

Cunoaste-ti campionii - o campanie JYSK si Comitetul National Paralimpic

Abonează-te pe  

JYSK Romania lanseaza campania „Cunoaste-ti campionii!”, prin intermediul careia isi propune sa aduca in fata publicului sportivii paralimpici care lupta pentru calificarea la Jocurile Paralimpice de la Tokyo, din 2020, sau la alte competitii importante, cum ar fi campionatele mondiale sau europene.

JYSK Romania isi anunta si anul acesta sustinerea pentru Comitetul National Paralimpic. Dupa succesul campaniei #Nicioscuza, din 2018, prin care a motivat oamenii sa faca sport folosind ca principal argument povestile a trei sportivi cu dizabilitati, JYSK vrea acum sa aduca in lumina reflectoarelor oamenii care lupta cu indarjire zi de zi pentru a se califica la Jocurile Paralimpice de la Tokyo ori la alte competitii majore, sportivii cu dizabilitati.

Odata cu startul campaniei, Comitetul National Paralimpic Roman isi lanseaza si noul site, prin intermediul caruia publicul larg va fi tinut la curent cu evolutia sportivilor paralimpici la competitiile nationale si internationale. Protagonistii campaniei sunt:
- Alex Bologa are 23 de ani si este singurul judoka din Romania cu deficienta totala de vedere. Dorinta de victorie a lui Alex a fost insa mai puternica decat orice neajuns. In 2016 a devenit medaliat cu bronz la Jocurile Paralimpice de la Rio de Janeiro. De asemenea, este dublu campion european si numarul 1 in clasamentul mondial la categoria sa de greutate, 60 de kilograme.
- Octavian Tucaliuc este un atlet cu deficienta de vedere. La cei 24 de ani ai sai, este unul dintre cei mai valorosi sportivi cu dizabilitati din Romania. Octavian este medaliat cu bronz la saritura in lungime, la grand prix-ul de la Dubai din 2017 si a ajuns pana pe locul 7 in clasamentul mondial la aruncarea sulitei.
- Florentina Hriscu are 42 de ani si este o atleta cu deficienta motrica. Florentina ar putea ajunge anul viitor la a doua Paralimpiada consecutiva dupa cea de la Rio de Janeiro, din 2016, unde a participat la proba de aruncare cu discul.
- Ciprian Anton are 39 de ani. Este campion national la tenis in scaun rulant si primul antrenor de tenis in scaun rulant din Romania. La doar un an dupa ce s-a apucat de tenis, Ciprian a ajuns cel mai bun din tara.
Toti patru sunt sportivi care fac eforturi substantiale zi de zi pentru a se pastra in elita, iar JYSK doreste sa ii aduca in prim-plan si invita publicul larg sa ii sustina in competitii.
Atunci cand am inceput colaborarea cu sportivii paralimpici am aflat ca foarte multi dintre ei au rezultate extrem de bune la nivel international, ca reprezinta cu succes Romania, reusesc sa ridice steagul tarii noastre la concursuri de anvergura si sa aduca acasa medalii valoroase. Credem ca munca si rezultatele lor merita sa fie cunoscute de public, mai ales ca multi dintre ei au niste povesti foarte emotionante, de adevarati invingatori. Prin campania “Cunoaste-ti campionii!” si prin intermediul noului site al Comitetului Paralimpic Roman ii invitam pe romani sa afle povestile sportivilor paralimpici si sa ii sustina in drumul lor catre Jocurile Paralimpice de la Tokyo”, a spus Alex Bratu, Country Manager JYSK Romania si Bulgaria.
JYSK Romania a devenit sponsorul oficial al Comitetului National Paralimpic in iulie 2017, semnand un contract pe trei ani. Anul urmator, compania si-a dublat sprijinul acordat sportivilor cu dizabilitati, donand 400.000 de lei anual catre Comitetul National Paralimpic Roman.
Misiunea Comitetului National Paralimpic Roman este de a face cunoscut sportul paralimpic ca mod de reintegrare sociala, avand in vedere beneficiile sportului in general – antrenarea reflexelor, a fortei corpului si a puterii de concentrare.

Retail.ro /  Retail.ro /  Evenimente /  Cunoaste-ti campionii - o campanie JYSK si Comitetul National Paralimpic